Primăria va construi o parcare supraetajată în cartierul Alexandru cel Bun

Primăria Municipiului Iaşi va construi o parcare supraterană în cartierul Alexandru cel Bun, pe strada Mușatini, nr. 57, pe un teren cu o suprafață de 2.475 metri pătrați. Valoarea totală a investiției este estimată la suma de 9.562.494,9 lei, cu TVA (aproape 2 milioane de euro), iar durata investiției la 12 luni, perioada incluzând proiectarea și execuția lucrărilor. În acest scop, se arată într-un comunicat reemis redacţiei de Biroul de presă al Primăriei, municipalitatea a organizat o licitație la care până miercuri, 29 septembrie, data limită de depunere a documentelor, a fost depusă o singură ofertă, respective din partea asocierii SC Katar Conneg SRL Vaslui – SC Grupo SRL Iași, care a intrat astfel în evaluare tehnică și financiară. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, parcarea supraterană va avea 255 de locuri de parcare, din care 21 la demisol, 42 la parter, 48 la etajul I, 48 la etajul II, 48 la etajul III și 48 pe terasă. Construcția va avea o înălțime maximă de 14,3 metri. Suprafața demisolului va fi de 722 metri pătrați, în timp ce suprafața totală construită va fi de 1.246 metri pătrați.  O hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai acestui obiectiv a fost votată în ședința Consiliului Local din 21 februarie 2020. Proiectul de realizare a parcării supraterane pe strada Mușatini, nr. 57 este inclus și în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Polul de Creștere Iași. (E.M.)