7.617 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil

7.617 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

La ATI sunt internaţi 557 de pacienţi, precizează sursa citată.

Pe teritoriul României, 8.169 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.497 se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 22.844 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată două. AGERPRES