PICĂTURA DE CERNEALĂ

În timp ce majoritatea forțelor politice erau pur și simplu antrenate în nebunia numărării voturilor de la alegerile locale, în timp ce .liderii partidelor politice câștigătoare încercau să găsească un motiv serios să-și pună lăutarii la treabă, gândind că numai mâine nu-i poimâine când o nouă bătălie stă să se crape de ziuă, iată că intervine CCR pentru a mai da un subiect fierbinte pe masa guvernaților, acela prin care doar Parlamentul poate avea ultimul cuvânt în fixarea datei când vor avea loc alegerile parlamentare din 2020 (sau poate 2021!), în primăvară (sic!)
„În ziua de 29 septembrie 2020, Plenul Curții Constituționale, în cadrul controlului anterior promulgării, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de Președintele României, respectiv de Guvern, și a constatat că sunt constituționale, în raport cu criticile formulate, dispozițiile art.1 alin.(1) din Legea privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016, precum și legea, în ansamblul său. Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Preşedintelui României”, informează comunicatul CCR.Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, mai arată sursa citată”.
Din nou, o astfel de veste proastă pentru unii și firească pentru restul vine să se amestece în șirul lung de interese ale guvernului său și mai ales ale Președintelui, prinzându-i din nou în ofsaid, mare cât Casa Poporului.
Cum nu se poate mai prost și mai neinspirat. Din nou CCR joacă rolul opoziției față de planurile secrete ale Cotrocenilor, mai abitir decât mult hulitul și mult împroşcatul PSD. Klaus Werner Iohannis este pus într-o nouă dificultate, pe care este obligat să o atace frontal, astfel încât prezența sa să-i albească pe toți incompetenții de jur împrejurul său.
Cei nouă judecători au luat o hotărâre cu majoritate de voturi, în defavoarea atacului prezidențial. Din nou Parlamentul își mai recâștigă un drept călcat în picioare de voința dictatorială a celor care au ajuns să ne conducă. Din nou CCR face treaba președintelui, restabilind normalitatea în aria de preocupări a legislativului, din ce în ce mai des ”călărit” de Executivul format pe față, fără nici o jenă între Guvern și Președinție.
De ce este importantă fixarea datei alegerilor generale de către Parlament și nu de Guvern? Pe fundalul timpului prezent se derulează lupta din pandemie cu Covid-19, aceasta fiind folosită de fapt ca vehicul în care este transportat interesul politic al guvernanților, păstrat în plasa prezidențială, fiind astfel părtași ai mutărilor secrete bifate de specialiștii epidemiologi. Astfel, cu cât crește numărul zilnic al infectaților cu atât Ludovic Orban ne liniștește că suntem în grafic, în schema, chiar dacă se practică un atac grosolan asupra ATI, iar morții încep să crească, ducându-ne înspre 5000 de jertfe ale pandemiei.
Fără ca să mai înțelegem ceva suntem pur și simplu siderați de relaxările inexplicabile ale guvernaților sau mai precis ale comisiei de specialiști, în marea ei parte plină de anonimi.
Mai trebuie să trecem un hop electoral. O ultimă încercare pe care președintele Klaus Werner Iohannis și-o asumă, astfel încât alături de ”guvernul său” să pună în vitrină și ”parlamentul său”. Cu asta, basta! Vorba românului ”poate să moară liniștit de acum”. Dar, cum să se termine spectacolul acesta hidos acum, când un alt neamț a ajuns la Primăria Timișoarei?!
Se pare că țara se află deja într-un profund proces de globalizare, de europenizare, de cuprindere, astfel încât să existe acel numitor comun cu ajutorul căruia să reușim să calculăm poziția noastră pe un ipotetic GPS, să fim nu doar descoperiți, cât mai ales să fim aduși în postura de a ne identifica singuri, așa cum există formula autocriticii, acest pas pe care ni-l asumăm singuri, cea mai corectă și mai imparțială judecată.
Dacă la Timișoara este un neamț, păstrând culoarul Transilvaniei, pe linia Timișoara-Sibiu-București, la Capitală se află o franţuzoaică, la fel de rudimentară în a se exprima în limba română, cetățenilor care nu sunt obligați să vorbească decât limba română, limba țării în care s-au născut, în care trăiesc și, cât mai târziu, vor muri.
Spectacolul este pe punctul de a începe în forță. Într-o țară locuită de români, de spuma Europei, un neamț și un francez se pierd în ceață, fiind acea picătură de cerneală aruncată în oceanele lumii.
ADI CRISTI