România împrumută 4 miliarde de euro prin instrumentul SURE, pentru atenuarea consecinţelor generate de pandemie

România a obţinut de la Uniunea Europeană un împrumut în valoare de 4,1 miliarde euro pentru susţinerea demersurilor autorităţilor române de protejare a cetăţenilor şi atenuare a consecinţelor socioeconomice generate de pandemia de COVID-19, a anunţat vineri Ministerul de Finanţe. România a obţinut de la Uniunea Europeană un împrumut în valoare de 4,1 miliarde euro la dobânzi avantajoase pentru susţinerea demersurilor autorităţilor române de protejare a cetăţenilor şi atenuare a consecinţelor socioeconomice generate de pandemia de COVID-19. În sedinţa de Guvern din data de 1 octombrie 2020 a fost aprobat Memorandumul privind încheierea Acordului de împrumut dintre Uniunea Europeană şi România, în valoare de 4,099 miliarde euro, în cadrul instrumentului european de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de şomaj într-o situaţie de urgenţă ca urmare a apariţiei epidemiei de COVID-19 (SURE)”, informează Ministerul de Finanţe.

Împrumutul a fost acordat la cererea părţii române, transmisă Comisiei Europene, în baza Memorandumului din data de 7 august 2020, privind acordul de principiu al Guvernului pentru contractarea acestui împrumut.

”Împrumutul va susţine măsurile adoptate de Guvernul României, în contextul generat de criza COVID-19, în perioada februarie – august 2020, menite să protejeze angajaţii şi persoanele care desfăşoară o activitate independentă, cu scopul de a reduce incidenţa şomajului şi pierderea veniturilor. Dintre aceste măsuri, eligibile în cadrul instrumentului SURE, conform evaluării Comisiei Europene enumerăm şomajul tehnic, programul de muncă flexibilă, alte astfel de scheme destinate unor categorii de liber profeşionisti a căror activitate a fost redusă/întreruptă urmare a pandemiei COVID-19, precum şi sporuri şi alte măsuri similare acordate personalului medical pentru recunoaşterea meritelor acestora”, mai arată Ministerul de Finanţe.

Acordarea împrumutului se face în baza Regulamentului (UE) 2020/672.

Perioada de tragere a sumelor împrumutului  este de 18 luni de la data intrării în vigoare a Deciziei Consiliului Uniunii Europene (respectiv până la sfârşitul lunii martie 2022).

Împrumutul poate fi disponibilizat în maximum 8 tranşe.

Valoarea tranşelor şi calendarul de disponibilizare vor fi stabilite de Comisie, prin consultare cu statul membru.

Maturitatea medie a împrumutului este de 15 ani.

Împrumutul va fi acordat în aceiaşi termenii financiari în care Comisia s-a împrumutat de pe piaţă pentru disponibilizarea acestuia, la care se adaugă eventuale costuri/cheltuieli efectuate de Comisie pentru contractarea respectivei finanţări. Având în vedere reputaţia Uniunii Europene, susţinută şi întărită în cadrul acestui instrument prin mecanismul de garantare de către statele membre, împrumutul contractat va fi la costuri avantajoase.

Din partea României, acordul de împrumut va fi semnat de ministrul finanţelor publice. După semnarea de către ambele părţi, acordul de împrumut va fi supus aprobării, conform legislaţiei în vigoare, prin act normative cu putere de lege.

Alături de România în cadrul acestui instrument au accesat finanţare alte 15 state membre, printre care Italia, Spania, Polonia, Portugalia, Belgia. Dintr-un total de 100 miliarde euro puse la dispoziţie de Uniunea Europeană în cadrul acestui instrument valoarea cumulată a împrumuturilor acordate până în prezent se ridică la circa 87,4 miliarde euro. (sursa: www.news.ro)