Breaking News

Sindicatele din Educație: E nevoie de încă 29.000 de profesori pentru anul școlar 2020-2021

Sindicaliștii de la „Spiru Haret” arată că pentru anul școlar 2020-2021 e nevoie să fie angajați mult mai mulți profesori în sistemul de educație, nu numai de 500 de posturi atât cît a aprobat guvernul prin lege. Dintr-o monitorizare făcută în 25 de județe și București reiese că ar fi nevoie de 29.000 de profesori și peste 8.600 de salariați – personal didactic auxiliar și nedidactic. Sindicaliștii susțin că deficitul de personal nedidactic pune în pericol siguranța elevilor și profesorilor.

Scrisoare deschisă către Ludovic Orban

Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ a semnalat încă din luna august deficitul de personal cu care se confruntă unitățile de învățământ și a solicitat efectuarea, în regim de urgență, a demersurilor necesare pentru a permite angajarea personalului indispensabil aplicării măsurilor de prevenire şi combatere a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2.
Rezultatul a fost apariția HG nr. 765/2020, prin care numărul total de posturi din învăţământul preuniversitar de stat, inclusiv învăţământul special, centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională/Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională, a crescut la 285.960 de posturi, față de 285.460 câte erau anterior. Deci, un plus de doar 500 de posturi.

Potrivit unei analize realizate de FSE „SPIRU HARET“ la nivelul a 25 de județe și al municipiului București, pe baza datelor primite de la organizațiile teritoriale și de la inspectoratele școlare, ar fi nevoie de circa 29.000 de cadre didactice și peste 8.600 de alți salariați – personal didactic auxiliar și nedidactic. Raportat la aceste cifre, în actualul context pandemic, cele 500 de posturi reprezintă o picătură în ocean.

Domnule prim-ministru, din cauza blocării angajărilor, multe dintre unitățile de învățământ sunt obligate să constituie formațiunile de studiu peste limita maximă prevăzută de lege, mai ales în condițiile creșterii numărului de elevi în marile aglomerări urbane. De asemenea, deficitul de personal nedidactic pune în pericol siguranța tuturor celor din unitate: copii și salariați.

Dacă nu veți suplimenta urgent și semnificativ numărul de posturi din învățământul preuniversitar de stat, riscați să transformați unitățile de învățământ în focare de infecție, ceea ce va conduce la o transmitere în masă, accelerată, a bolii. (sursa: www.stiriedu.ro)