CCR a amânat pentru 22 octombrie pronunţarea pe conflictul juridic între Senat şi Parchetul de pe lângă ÎCCJ

Curtea Constituţională a amânat din nou, pentru data de 22 octombrie, pronunţarea pe cererea de soluţionare a conflictului juridic dintre Senat şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ). Judecătorii CCR au amânat în mai multe rânduri pronunţarea asupra acestui conflict.

Părţile implicate în conflict şi-au exprimat punctele de vedere într-un plen al CCR care a avut loc pe 8 iulie.

Astfel, reprezentantul Senatului a argumentat că există un astfel de conflict deoarece s-a produs o confuzie între rolul preşedintelui Senatului şi al Biroului permanent, în sensul în care nu şeful Senatului decide asupra sesizărilor formulate de justiţie, ci procedura prevede o aprobare în Biroul permanent al forului legislativ.

De cealaltă parte, reprezentantul PÎCCJ a susţinut că Parlamentul şi-a exercitat abuziv şi discreţionar rolul în raport cu alte instituţii ale statului.

Pe 29 mai, preşedintele interimar al Senatului Robert Cazanciuc a sesizat CCR privind un conflict juridic între Parlament şi PÎCCJ, din cauza ingerinţei directe a unei structuri a Ministerului Public în activitatea Legislativului, în contextul urmăririi penale declanşate împotriva fostului preşedinte al Senatului Călin Popescu Tăriceanu. El este acuzat de abuz în serviciu pentru că nu a supus aprobării plenului vacantarea mandatului de senator al social-democratului Cristian Marciu, declarat incompatibil de ICCJ pentru că în 2010 a fost simultan consilier judeţean şi acţionar al unei firme de construcţii.

Cristian Marciu a fost declarat incompatibil de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în martie 2015, prin decizie definitivă.

Instanţa a stabilit că senatorul a fost în stare de incompatibilitate începând din 2010, când a ocupat funcţia de consilier judeţean şi vicepreşedinte al CJ Giurgiu şi calitatea de acţionar al unei firme de construcţii, SC Profi Crim Construct, fiind înregistrat şi ca PFA.

În martie 2017, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a cerut Senatului să vacanteze mandatul lui Marciu (PSD) din cauza incompatibilităţii.

Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, în luna ianuarie a acestui an, că i s-a adus la cunoştinţă că este suspect într-un dosar de abuz în funcţie, în legătură cu mandatul unui senator care se afla în incompatibilitate. (sursa: www.news.ro)