Monica Anisie anunţă că a început procedura de licitaţie pentru ultimele două loturi de tablete

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a afirmat că până în prezent au fost atribuite, în urma licitaţiilor, contractele pentru achiziţia a 82.000 de tablete – unui operator economic şi circa 109.000 de tablete – altui operator. „Deja pentru ultimele două loturi a început procedura de licitaţie”, a spus Anisie. Ea a menţionat că numărul unităţilor de învăţământ care funcţionează în scenariul roşu ar putea creşte, de aceea achiziţiile trebuie făcute cât mai rapid. Anisie a fost întrebată, luni seară, la Realitatea Plus, dacă mai există o problemă reală cu tabletele.

„Avem o problemă, să spunem aşa, din punct de vedere al distribuirii acestor tablete. Încă din primul moment am realizat evaluarea în vederea alocării financiare pentru achiziţia de tablete. Încă din luna mai deja, prin hotărâre de Guvern, au fost alocaţi bani pentru achiziţionarea a peste 250.000 de tablete. A fost o evaluare iniţială, realizată de către directorii unităţilor de învăţământ şi de către inspectoratele şcolare”, a explicat Anisie.

Ea a spus că a fost alocat bugetul necesar şi s-a realizat o licitaţie de către ONAC şi „au fost atribuite 82.000 de tablete unui operator economic şi aproximativ 109.000 unui alt operator economic”.

„Deja pentru ultimele două loturi a început procedura de licitaţie, dar aş vrea să spun, pentru că au existat aceste întârzieri, noi am luat şi alte măsuri (…) Dacă astăzi avem 338 de unit de învăţământ aflate în scenariul roşu, aşa cum s-a spus, există posibilitatea să fie mai multe unităţi  de învăţământ în acest scenariu şi de aceea este important să realizăm aceste achiziţii cât mai rapid. ONAC este responsabil de acest lucru, Ministerul Educaţiei a dat banii necesari pentru achiziţie, prin urmare trebuie să se realizeze câ mai rapid”, a afirmat Anisie.

Anisie a menţionat că o altă achiziţie a MEC se va finaliza în 9 octombrie, vizând laptopuri, camere web şi table interactive pentru peste o mie de licee.

Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate (ONAC) a reluat, în 14 septembrie, procedura privind achiziţionarea de dispozivite conectate la internet. Contractul vizează cumpărarea, prin negociere directă, a peste 167.000 de dispozitive.

”Având în vedere începerea noului an şcolar 2020 – 2021, sub incidenţa stării de alertă, în situaţia de faţă determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivel naţional, suspendarea activităţilor didactice de predare, evaluare, care presupun interacţiunea faţă în faţă, poate să fie dispusă de autorităţile din domeniu când situaţia epidemiologică o impune. În condiţiile unei potenţiale limitări a interacţiunii la clasă/cursuri este imperios necesar asigurarea resurselor educaţionale adecvate şi implicit secţiunea raporturilor juridice în privinţa asigurării dreptului fundamental la învăţătură, potrivit căreia Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate în calitate de instituţie abilitată urmează să deruleze în regim de urgenţă, în numele şi pentru Ministerul Educaţiei şi Cercetării, procedura de negociere fără publicare prealabilă a unui anunţ de participare având ca obiect achiziţionarea de dispozitive Electronice cu conexiune la internet necesare facilitării activităţilor didactice la distanţă”, se arată în anunţul ONAC.

Potrivit anunţului ONAC, procedura este ”negociere fără publicare prealabilă” şi urma să se cumpere 167.174 de dispozitive, împărţite în şase loturi.

– Lot 3 Regiunea Nord – Est 1 (Bacău, Botoşani, Neamţ)
Valoarea estimată fără TVA: Intervalul între: 11.310.251 şi 14.873.948 lei

– Lot 4 Regiunea Nord – Vest (Bihor, Bistriţa – Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj)
Valoarea estimată fără TVA: Intervalul între: 10.658.823 – 14.796.806 lei

– Lot 5 Regiunea Vest (Arad, Caraş – Severin, Hunedoara, Timiş)
Valoarea estimată fără TVA: Intervalul între 6.405.383 şi 8.988.410 lei

– Lot 6 Regiunea Sud – Vest (Dolj, Olt, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj)
Valoarea estimată fără TVA: Intervalul între: 10.524.201 şi 14.382.857 lei

– Lot 8 Regiunea Sud – Est (Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea, Vrancea)
Valoarea estimată fără TVA: Intervalul între: 11.302.688 şi 15.601.510 lei

– Lot 9 Zona Nord – Est 2 (Iaşi, Suceava, Vaslui)

Valoarea estimată fără TVA: Intervalul între: 11.927.393 şi 15.645.880 lei

ONAC anunţa că cele şase loturi au fost anulate în cadrul licitaţiei anterioare, care s-a soldat doar cu încheiarea unui contract pentru trei loturi.

Valoarea totală estimată a achiziţiei se situează între 62,1 şi 84,2 milioane de lei fără TVA.

Ofertele trebuiau depuse până în 18 septembrie.

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a anunţat, în 5 septembrie, că, în urma licitaţiei desfăşurate de Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate (ONAC) există o companie care a câştigat licitaţia pentru asigurarea a trei loturi de tablete, respectiv peste 82.000 de dispozitive.

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a cerut recent premierului Ludovic Orban demiterea preşedintelui ONAC, întrucât licitaţia pentru achiziţionarea a 250.000 de tablete nu poate fi finalizată la timp. ”Consider inacceptabil rezultatul dezastruos al licitaţiei, după atâtea luni în care toate instituţiile implicate, mai puţin ONAC, au luat toate măsurile ca procedura să fie încheiată în termenele stabilite”, a transmis Anisie.

Ulterior, premierul Ludovic Orban a declarat că este posibil să îl demită pe directorul Oficiului National pentru Achizitii Centralizate (ONAC), aşa cum a cerut ministrul Educaţiei, Monica Anisie, din cauza problemelor legate de licitaţia pentru tabletele elevilor, precizând că este nemulţumit de modul în care s-au derulat mai multe proceduri de licitaţie. (sursa: www.news.ro)