Monica Anisie anunță că va iniția o hotărâre de Guvern pentru suplimentarea posturilor din învățământ

Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat că va iniţia o hotărâre de Guvern prin care numărul de posturi pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic va fi suplimentat cu 750. ”Anul acesta școlar a început în condiții de pandemie și, ca urmare a ultimei întâlniri pe care am avut-o la Ministerul Educației, am decis ca săptămâna aceasta, în cadrul ședinței de Guvern, să inițiez o hotărâre de Guvern prin care să măresc numărul de posturi pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic.

Am avut deja o astfel de inițiativă prin care am suplimentat cu 500 de posturi, iar acum, săptămâna aceasta, voi suplimenta cu 750 de posturi. Am făcut o analiză la nivelul sistemului și în felul acesta voi iniția această hotărâre de Guvern”, a declarat Monica Anisie.

Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“, Marius Nistor, a transmis, zilele trecute, o scrisoare premierului Ludovic Orban în care solicita să se suplimenteze ”urgent și semnificativ” numărul de posturi din învățământul preuniversitar de stat, altfel unitățile de învățământ riscă să devină focare de infecție. (sursa: www.sparknews.ro)