PSD propune creşterea salariului minim la 3.500 lei până în 2024 şi a punctului de pensie cu 32% în următorii patru ani

Programul de guvernare al PSD cu care va candida la alegerile parlamentare prevede creşterea salariului minim brut la 3.500 lei până în 2024, a salariului mediu brut la 7.010 lei în următorii 4 ani şi a punctului de pensie cu 32% la valoarea de 2.340 lei. În document este precizat că pensia minimă va creşte de la 800 lei la 1.300 lei până în 2024, însemnând o majorare de 63%. PSD mai propune impozit zero la salariul minim. Astfel, social-democraţii susţin că au reuşit să crească cu 66% salariul minim brut şi propun o creştere cu 57% până în 2024 şi anume o majorare până la valoarea de 3.500 lei.

Referitor la salariul mediu brut, PSD spune că a realizat o creştere de 36% şi propune o majorare cu 33% până în 2024, la o valoare de 7.010.

În ceea ce priveşte punctul de pensie, social-democraţii susţin că au obţinut până acum o creştere de 45% şi propun o majorare cu 32% în următorii patru ani, la valoarea de 2.340 lei.

PSD promite că va scădea rata şomajului cu 1,8%. De asemenea, pensia minimă va creşte de la 800 lei, cât este în prezent, la 1.300 lei până în 2024.

Un impozit zero pe salariul minim va fi aplicat în prima zi de guvernare a PSD, precum şi un impozit zero pe bonurile de masă. Avantajele vor fi, susţine PSD – creşterea salariilor la 85% dintre salariaţi, reducerea inechităţilor şi riscului de sărăcie. Măsura va avea un impact bugetar redus (0,2% din PIB) şi nu va crea costuri suplimentare la angajator.

PSD mai propune scăderea impozitului la salariaţi în funcţie de numărul de copii, cât şi o scădere a impozitului la salariile sub 6.000 lei.

Dublarea imediată a alocaţiilor plus alte stimulente financiare

Sunt prevăzute şi stimulente financiare pentru salariaţii cu copii: dublarea imediată a alocaţiilor pentru copii, stimulente financiare pentru elevi care vor fi acordate din fonduri UE pentru elevii care nu au absenţe la cursuri, majorarea stimulentului de reinserţie în muncă (cel puţin 1,5 salarii minim în primul an de la naştere şi 1 salariul minim net în al doilea an. Acordarea lui pe o perioadă de 3 ani în cazul naşterii celui de-al treilea copil).

Alte stimulente pentru salariaţii care au copii sunt: credite cu dobândă subvenţionată de stat (pentru familiile cu copii, pentru achiziţia/  construirea / renovarea unei case. Reducerea datoriei cu fiecare copil născut), majorarea indemnizaţiei de creştere a copilului (cel puţin salariul minim pe economie sau 100% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 7 salarii minime), primă pentru conturile de economii pentru copii (1.000 euro la primul copil, 2.000 euro pentru al doilea, 4.000 euro începând cu al treilea. Se acordă la împlinirea vârstei de 18 ani), vouchere pentru creşă (se acordă până la intrarea copilului în grupa mică de la grădiniţă) şi bonificaţie la pensie pentru mame (1% la 1 copil; 4% la doi copii; 10% pentru cel puţin 3 copii.)

Ţintele PSD pentru următorii 4 ani

PSD propune în programul de guvernare un PIB de 2292 miliarde lei, în 2024, o creştere economică medie anuală de 4,4%, venituri bugetare din PIB de 33,7%, un deficit bugetar din PIB sub 3% în 2024, un număr de 1,6 milioane de români cu salariu de peste 1.000 euro brut, peste 4 ani, comparativ cu 1,1 milioane de români cât sunt acum.

Social-democraţii promit plus 1 milion de contracte de muncă, o scădere cu 1,5 milioane de persoane în deprivare materială severă şi reducerea cu 20% a decalajului de dezvoltare între mediul urban şi cel rural, toate până în anul 2024.

Programe şi investiţii

PSD mai propune:

Fondul Naţional de Dezvoltare Locală de 3 miliarde anual, alocări sau împrumuturi din fonduri UE (prin Planul de redresare şi rezilienţă) sau din Trezorerie.

Schemă de ajutor de stat pentru crearea locurilor de muncă: Ajutor până la 100.000 euro pentru susţinerea afacerii, cu garanţie pentru 50% din credit. 50% din ajutorul nerambursabil este pentru salariile noilor angajaţi.

Programul „Investim în locuinţe de serviciu”: Construirea de locuinţe de serviciu prin ajutor nerambursabil şi garanţii de stat (Condiţii- Ajutor nerambursabil de până la 50% din cheltuielile eligibile: Maxim 15.000 euro pe apartament / Maxim 7.500 euro pe cameră).

Programul „Rezidenţe moderne pentru vârstnici”: Construirea de rezidenţe moderne pentru persoanele de peste 65 de ani (Condiţii – Ajutor nerambursabil de până la 50% din cheltuielile eligibile: Maxim 15.000 euro pe apartament / Maxim 7.500 euro pe cameră / Posibilitatea finanţării prin credit garantat de stat).

 

Accelerarea investiţiilor publice: Se va antrena cât mai mult activitatea de multiplicare pe orizontală. Criteriu de punctaj prioritar: crearea de noi locuri de muncă.

 

Fondul Strategic de Investiţii: Susţinerea dezvoltării economice prin investiţii în sectoarele competitive, care antrenează efect de multiplicare în economie.

 

Înfiinţarea Băncii de Dezvoltare a României: Scopul este sprijinirea antreprenoriatului şi a întreprinderilor mici şi mijlocii, dar şi finanţarea marilor proiecte de infrastructură şi a exporturilor ca suport pentru politicile publice ale Guvernului.

Program pentru stimularea Construcţiilor: Finanţarea tuturor investiţiilor aflate în curs de derulare. Se vor acorda şi vouchere pentru reconversie profesională. Criteriu prioritar: crearea de noi locuri de muncă.

Program pentru relansarea producţiei: Prioritar în industria de medicamente, de echipamente medicale, chimică, petrochimică, alimentară, de tractoare, masini, unelte si utilaje agricole, îngrăşăminte, construcţia de nave etc., pe lângă secoarele piese auto, IT, energie etc.

Program pentru investiţiile mari: 1 miliard euro anual pentru finanţarea investiţiilor care antrenează un număr mare de furnizori locali, în lanţul de producţie. Criterii prioritare: crearea de locuri de muncă, transfer tehnologic.

 

Dezvoltarea lanţurilor de producţie locale: Schema de ajutor de stat de 1 mld. euro. Punctaj: acoperirea segmentelor lipsă din lanţul de producţie; substituirea importurilor de bunuri intermediare; angrenarea de companii locale; crearea/menţinerea locurilor de muncă.

 

Program de sprijin pentru industria auto: Buget de 1,5 miliarde de lei anual, pentru Rabla Clasic şi 300 de milioane de lei pentru programul Rabla Plus.

 

Program pentru industria de electrocasnice: Buget: 500 de milioane de lei anual pentru Programul Rabla pentru Electrocasnice.

Program de industrializare pe bază de licenţă: Fond de investiţii de 1 mld. euro care va contribui total sau parţial la cumpărarea de licenţe de către fabricile autohtone, urmând să returneze anual un procent din încasări pentru utilizarea licenţelor.

 

Schemă de retehnologizare a companiilor locale: Schemă de 500 de milioane lei anual pentru sprijinirea transferului de tehnologie de la companiile străine la cele locale. Punctaj suplimentar: industrii nepoluante, respectare Green Deal.

 

Schema de ajutor de stat „INNOVATION”: Finanţare: 600 mil. Euro de la buget sau din fonduri UE. Deducerea a 80% din costurile necesare anumitor invenţii, inclusiv acoperirea cheltuielilor cu înregistrarea şi protejarea invenţiilor cu obligaţia aplicării efective în România.

 

Program pentru incubatoare şi parcuri industriale: Minim câte un parc industrial pentru fiecare judeţ, cu implicarea autorităţilor locale pentru asigurarea utilităţilor şi infrastructurii. Creşterea numărului de firme în centrele universitare în conlucrare cu parteneri locali. Cel puţin unul pentru start-up-uri în fiecare judeţ.

Program Start-Up pentru studenţi: Finanţarea incubatoarelor de afaceri în universităţi, în conlucrare cu partenerii locali (autorităţi publice, companii care activează pe piaţa locală).

 

Program de investiţii pentru staţiunile balneare: Program de 1 miliard de euro în 10 ani pentru modernizarea a 31 de staţiuni balneare. Se finanţează 50% din cheltuielile eligibile, până la maxim 200.000 euro, sub forma unei scheme de ajutor de stat de minimis.

 

(sursa: www.news.ro)