Consiliul Naţional Elevilor consideră că este „extrem de important” ca şcolile să înceapă pregătirile pentru tranziţia la învățământul exclusiv online, „scenariu care pare din ce în ce mai probabil” în contextul creşterii numărului de persoane infectate cu noul coronavirus.
”Conform datelor publicate de către Grupul de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2958 de noi cazuri de infectare cu virusul SARS-COV-2, din 27.849 de teste efectuate la nivel naţional.
Având în vedere faptul că ne aflăm pe un trend ascendent al numărului de infectări, Consiliul Naţional al Elevilor face apel la directorii unităţilor de învăţământ preuniversitar, pentru a-şi mobiliza resursele necesare pregătirii şcolilor pentru tranziţia la educaţie exclusiv online.
Creşterea accelerată a numărului de cazuri din unităţile de învăţământ este cu adevărat alarmantă, mai ales ţinând cont de faptul că majoritatea sălilor de clasă nu sunt îndeajuns de spaţioase pentru a putea fi asigurată distanţa minimă de 1,5 m între elevi şi între cadrele didactice”, spun elevii, într-un comunicat de presă.
CNE atrage atenția că ”pentru mulţi elevi, lipsa materialelor de protecţie sanitară oferite de către autorităţi şi-a spus cuvântul, aceştia aflându-se în imposibilitatea de a participa la cursurile fizice, întrucât nu îşi pot permite procurarea măştilor şi a dezinfectanţilor în fiecare zi”.
”În aceeaşi notă, pentru elevii care urmează cursurile de la distanţă, fie din cauza faptului că se află într-o grupă de risc, fie pentru că şcoala lor este încadrată în scenariul galben sau roşu, absenţa dispozitivelor conectate la internet reprezintă un impediment major în garantarea accesului la educaţie.
Nu putem trece cu vederea întârzierea nejustificată a procesului de achiziţionare a tabletelor la nivelul Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi a Oficiului Naţional pentru Achiziţii Centralizate.
Din aceste motive, considerăm că este extrem de important ca şcolile să înceapă pregătirile pentru tranziţia la educaţie exclusiv online, scenariu care pare din ce în ce mai probabil, de pe o zi pe alta”, se mai arată în comunicat.
„Acesta e momentul pe care toţi îl anticipam cu teamă: creşterea rapidă, incontrolabilă, a numărului de cazuri şi apariţia acestora inclusiv în unităţile de învăţământ. Facem apel la autorităţi, cu precădere la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, la primari şi la directorii unităţilor de învăţământ, să ia toate măsurile care se impun pentru a garanta faptul că tranziţia la educaţia exclusiv online poate fi făcută oricând, dacă va fi nevoie. Sănătatea elevilor şi a profesorilor trebuie să aibă prioritate!”, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor. (sursa: www.sparknews.ro)