Una din cinci persoane ar putea avea Covid-19 fără să știe

Una din cinci persoane ar putea avea Covid-19 asimptomatic, sugerează un studiu publicat în revista medicală Thorax.  Acest lucru poate însemna că asimptomaticii sunt un factor important al răspândirii coronavirusului, în comunitate.

Profesorul Sung-Han Kim, de la Departamentul de Boli Infecțioase al Asan Medical Center din Seoul, a declarat că rezultatele studiului subliniază importanța utilizării măștilor de protecție de către publicul larg.

Cercetătorul a mai spus că sfera testării pentru Covid-19 ar trebui extinsă pentru a fi incluse și persoanele asimptomatice care un risc crescut de infectare, de exemplu personalul de la casele de bătrâni sau personalul medical. În Marea Britanie, persoanele asimptomatice nu sunt, în prezent, testate pentru Covid-19, cu toate acestea, rezidenții de la casele de bătrâni și membrii personalului ar putea fi testați chiar dacă nu au simptome. Centrul pentru controlul și prevenția bolilor (CDC) din SUA a publicat noi recomandări referitoare la testarea persoanelor asimptomatice și subliniază necesitatea testării acestora și a pre-simptomaticilor, inclusiv a contacților unei persoane cu Covid confirmat.

Asimptomatici Covid. Ce a scos la iveală noul studiu

Noul studiu a scos la iveală că asimptomaticii par să aibă încărcături virale similare celor cu simptome. Încărcătura virală se referă la cantitatea totală de virus pe care o are persoană. În teorie: cu cât este mai mare încărcătura virală, cu atât este mai probabil ca purtătorul să fie mai contagios.

Cercetătorii au analizat un focar  de Covid-19 din orașul Daegu, Coreea de Sud, la începutul pandemiei. Contacții au fost urmăriți și au fost descoperite peste 3.000 de cazuri de Covid-19, variind de la persoane care nu aveau deloc simptome până la persoane cu simptome severe.

Cei cu simptome ușoare sau fără simptome au fost admiși în unități de îngrijire dedicate pentru izolare și monitorizare. Cei 213 de participanți implicați în acest studiu au fost admiși  oîntr-o astfel de unitate.

Pacienții au fost declarați asimptomatici dacă nu au avut nici unul dintre următoarele simptome: febră, frisoane, dureri musculare (mialgie), oboseală, nas care curge (rinoree), nas infundat, pierderea gustului sau a mirosului, durere în gât, dificultăți de înghițire, tuse,  spută, tuse cu sânge, durere de cap, ameţeală, pierderea poftei de mâncare, greaţă, vărsături, dureri abdominale și diaree.

Din 213 de pacienți, 41 (19%) au rămas asimptomatici. Dintre aceștia, 39 (95%) au fost supuși testelor de urmărire după aproximativ 13 zile, în timp ce din 172 de pacienți cu simptome ușoare, 144 (84%) au fost supuși testelor de urmărire.

Testarea de urmărire este importantă, deoarece a scos la iveală că cei cu asimptomaticii nu au dezvoltat nici mai târziu simptome.

O proporție mare de pacienți ușor simptomatici cu Covid-19 și indivizi asimptomatici au prezentat la testele RT-PCR respiratorii superioare rezultate persistente pozitive. Persoanele asimptomatice și pacienții simptomatici au avut, de asemenea, încărcături virale similare.

Cercetătorii au spus că sunt necesare studii suplimentare pentru a clarifica dacă persistența ADN-ului viral la persoane fără simptome justifică măsuri de precauție. Aceștia au adăugat că majoritatea participanților aveau 20 și 30 de ani, astfel încât concluziile s-ar putea să nu se aplice altor grupe de vârstă.

Deci, ce înseamnă asta?

Până când nu știm cât de mult și în ce măsură, persoanele asimptomatice ar putea fi contagioase, testarea ar trebui extinsă la anumite grupuri ca măsură de precauție, au recomandat cercetătorii.

Deși nu știm exact câte persoane tind să fie asimptomatice, știm însă că numărul ar putea varia de la 20-50%.

Dr. Jenna Macciochi, imunolog și autor al cărții Immunity: The Science of Staying Well, a declarat anterior pentru HuffPost Marea Britanie că purtătorii asimptomatici sunt „una dintre cele mai mari provocări”.

Un studiu din Italia publicat la sfârșitul lunii iunie a scos la iveală că dintre locuitorii unui oraș de lângă Padova testați pozitiv cu Covid-19, 42% erau asimptomatici. Un alt studiu efectuat pe 9.000 de persoane selectate pentru a face un test pentru coronavirus în Islanda a constatat că 50% dintre acestea au fost pozitive pentru Covid-19, dar nu prezentau simptome.

O revizuire a 94 de studii a concluzionat că proporția persoanelor care au Covid-19 și rămân asimptomatice pe tot parcursul bolii este undeva la aproximativ 20%.(sursa: www.doctoruilzilei.ro)