Primarul ales al Timişoarei, Dominic Fritz, a ieşit din izolare, după ce şi al doilea test de COVID-19 este negativ

Primarul ales al municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat că a ieşit din autoizolare, după ce a primit rezultatul negativ al celui de-al doilea test COVID-19. ”Am făcut încă un test de Covid-19 astăzi şi a ieşit şi el negativ. Nici nu am şi nu am avut simptome, aşa că pot ieşi din auto-izolare. M-am încălţat deja pentru o plimbare la soare! Rog mult să aveţi grijă de voi şi de cei din jur. Purtaţi mască, aerisiţi bine, fiţi buni unii cu ceilalţi la distanţă. În ultimele zile am lucrat cu echipa mea, printre altele, la un plan ca să facem din Timişoara un oraş exemplar în combaterea pandemiei. Revin în curând cu detalii, ţinem aproape!”, a scris Dominic Fritz pe pagina sa de Facebook.

Miercuri dimineaţă, Fritz anunţa că s-a autoizolat, după ce luni a intrat în contact cu o persoană depistată pozitiv cu COVID – 19. Primul test a fost negativ, însă Fritz a rămas în autoizolare pentru a face şi cel de-al doilea test.

Marţi, Fritz a avut mai multe întâlniri, printre care cu prefectul judeţului Timiş, Liliana Oneţ şi conducerea Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara. (sursa: www.news.ro)