Zeci de clase solicită suspendarea cursurilor în sistemul faţă în faţă şi trecerea la învăţământul online

Consiliile de administrație ale unităților de învățământ în care s-au înregistrat cazuri de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, au transmis marţi, 13 octombrie, către Inspectoratul Școlar Iași solicitarea de a primi avizul pentru reluarea sau, după caz, suspendarea cursurilor în sistemul faţă în faţă. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, este vorba despre reluarea cursurilor şcolare în sistemul faţă în faţă la Grădinița „Happy Kittens” din Valea Lupului şi, respectiv, suspendarea cursurilor în modalitatea „faţă în faţă” pentru câte o clasă din următoarele unități școlare: Grădinița cu Program Prelungit nr. 24 Iași, Școala Gimnazială „George Coșbuc” Iași, Școala Gimnazială Ciohorăni – și trecerea la activități online. De asemenea, conducerile unităţilor au solicitat suspendarea cursurilor școlare în modalitatea „faţă în faţă” pentru câte două clase din următoarele unități școlare: Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Iași, Școala Gimnazială „B. P. Hașdeu”Iași și trecerea la activități online, suspendarea cursurilor școlare în modalitatea „faţă în faţă” pentru trei clase de la Școala Postliceală Sanitară „Grigore Ghica Vodă” Iași și trecerea la activități online, suspendarea cursurilor școlare în modalitatea „faţă în faţă” pentru cinci clase de la Liceul „Emil Racoviță” Iași și trecerea la activități online, suspendarea cursurilor școlare în modalitatea „faţă în faţă” pentru opt clase de la Școala Profesională Gropnița și trecerea la activități online, precum şi suspendarea cursurilor școlare în modalitatea „faţă în faţă” pentru Școala Gimnazială Pașcani și trecerea la activități online. În toate unitățile școlare mai sus menționate s-au luat măsurile precizate în Ordinul nr. 1494 din 31 august 2020 cu privire la prevenirea şi combaterea pandemiei, după cum urmează: izolarea cazurilor confirmate, igienizarea și dezinfecția spațiilor unităților școlare (clase, holuri, toalete), reinstruirea personalului privind regulile de igienă personală și portul măștii de protecție. Pe baza avizului Inspectoratului Școlar Judeţean Iași şi al Direcţiei de Sănătate Publică Judeţene, propunerea consiliilor de administrație va fi înaintată spre aprobare Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași. (E.M.)