Cel puţin 12 persoane şi-au pierdut viaţa în India după ce un zid şi o casă s-au prăbuşit în urma ploilor torenţiale

Cel puţin 12 persoane şi-au pierdut viaţa în India după ce un zid şi o casă s-au prăbuşit în urma ploilor torenţiale care au lovit sudul ţării, au informat joi oficiali locali, potrivit DPA.

Nouă persoane au murit în oraşul Hyderabad după un zid s-a prăbuşit căzând peste mai multe case în timpul ploilor abundente de marţi noaptea, a anunţat parlamentarul regional Asaduddin Owaisi pe Twitter.

Alte trei persoane, un cuplu în vârstă şi nepotul lor, şi-au pierdut viaţa după ce casa lor s-a prăbuşit pe fondul ploilor masive într-un sat din apropiere, tot marţi noaptea, a relatat presa locală.

Viaţa de zi cu zi a fost afectată la Hyderabad, după ce, în mai multe cartiere, drumurile au fost inundate, iar maşinile luate de puhoaie.

Statele Telangana şi Andhra Pradesh s-au confruntat la rândul lor cu ploi torenţiale în ultimele trei zile. În total, 18 persoane au murit în regiune de luni, au raportat mass-media locale.

În ultimele 24 de ore, Hyderabad a primit cea mai mare cantitate de precipitaţii din ultimii 20 de ani, au declarat responsabili din cadrul Departamentului Meteorologic, potrivit cotidianului Times of India.

În regiune sunt aşteptate şi joi ploi abundente şi furtuni.

În acest an, sezonul musonic din India – între iunie şi începutul lunii octombrie – a făcut deja numeroase victime şi a provocat distrugeri pe scară largă. Peste 1.030 de persoane au murit în incidente legate de vreme între iunie şi mijlocul lunii septembrie, potrivit Ministerului de Interne.AGERPRES