Breaking News

Florin Cîţu: Aşa cum am estimat, industria îşi revine

Semnele arată că la finalul trimestrului 2 sau începutul trimestrului 4, pentru prima oară în doi ani, dinamica sectorului industrial o să fie pozitivă, susţine ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

„Aşa cum am estimat, industria îşi revine. Bineînţeles că este greu. Încă ne luptăm la nivel global cu criza dublă sănătate-economică. Dar, este important să îmbunătăţim în fiecare lună condiţiile din economie. Şi asta facem. Avem nevoie de o economie puternică pentru a putea să trecem cu bine peste criza de sănătate. Şi avem nevoie de o societatea sănătoasă pentru a avea o economie puternică. Măsurile luate de guvern până acum au avut un impact pozitiv şi acest lucru se vede. Industria a fost distrusă de trei ani de guvernare socialistă. Intrase în recesiune la începutul anului 2019. Acum toate semnele arată, fără dubiu, că la finalul trimestrului 2 sau începutul trimestrului 4, pentru prima oară în doi ani dinamica sectorului industrial o să fie pozitivă. Un lucru foarte important având în vedere contextul economic prin care trecem”, a notat miercuri Cîţu.

El a dat asigurări că „aşa cum am resuscitat industria vom resuscita toate sectoarele economice”.

Cifra de afaceri în industrie a scăzut în primele opt luni ale acestui an cu 11,6%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit informaţiilor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Totodată, cifra de afaceri din industrie, în luna august 2020, comparativ cu luna precedentă a scăzut, pe total, cu 10,7%, ca urmare a scăderii înregistrate în industria prelucrătoare (-10,9%) şi în industria extractivă (-4,8%). Faţă de luna august 2019, în august 2020 a scăzut pe ansamblu cu 3%, ca urmare a reducerilor înregistrate în industria extractivă (-12,8%) şi în industria prelucrătoare (-2,7%).

În ceea ce priveşte comenzile noi din industria prelucrătoare, acestea au scăzut în termeni nominali, în primele opt luni ale acestui an, cu 11,7% comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit INS. Comenzile noi din industria prelucrătoare, în luna august 2020, comparativ cu luna precedentă, au coborât cu 11,8%, ca urmare a scăderilor înregistrate în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-25,6%), industria bunurilor de capital (-11,8%), industria bunurilor intermediare (-10,3%) şi în industria bunurilor de uz curent (-10,0%).

De asemenea, comenzile noi din industria prelucrătoare, în august 2020, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, au coborât cu 3,4%, ca urmare a scăderilor înregistrate în industria bunurilor intermediare (-5,6%), industria bunurilor de capital (-3,3%) şi în industria bunurilor de uz curent (-0,5%). Industria bunurilor de folosinţă îndelungată a crescut cu 8,3%.

Şi producţia industrială a scăzut în primele opt luni ale anului atât ca serie brută, cu 13,7%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 14,2%, comparativ cu perioada similară din 2019, conform datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică.

În luna august 2020, producţia industrială a scăzut faţă de luna precedentă cu 10,5% ca serie brută şi a crescut cu 3,9% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate. Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială a fost în scădere cu 4,3% ca serie brută şi cu 5,1% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate. AGERPRES