Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropolitană

Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă miercuri seara, în jurul orei 22,00, în Catedrala Mitropolitană, după ce forţele de ordine au permis credincioşilor care nu au putut participa la slujba oficiată pe pietonal de ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, să se închine la sfintele relicve, ignorând în totalitate măsurile de siguranţă sanitară impuse de autorităţi. Astfel, într-o dezordine de nedescris, persoane care unele purtau mască iar altele, cele mai multe, nu au luat cu asalt curtea Mitropoliei, îndreptându-se către racla cu moaşte, sub privirile neputincioase ale jandarmilor. Încercând să explice situaţia, reprezentanţii Grupării de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” din Bacău au declarat, într-un comunicat de presă, că măsurile luate au avut în vedere „evitatarea escaladării violenței care ar fi pus într-un con de umbră această mare sărbătoare religioasă creștină”. „Toate măsurile luate azi (miercuri, 14 octombrie – n.r.) și în zilele premergătoare pelerinajului au avut ca unic scop prevenirea răspândirii virusului. Mulțumim tuturor pelerinilor care au respectat măsurile de protecție sanitară, dar nu puteam rămâne pasivi față de cei care puneau în pericol siguranța celorlalte persoane prezente”, se arată în comunicatul Jandarmeriei. Potrivit aceleiaşi instituţii, miercuri, 14 octombrie, pe la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au trecut peste 9.200 de persoane. În această dimineaţă, la ora 9.00, accesul la raclă era permis, din nou, numai credincioşilor cu domiciliul în municipiul Iaşi. „Pelerinii au acces la raclă prin dispozitivul de siguranță, deplasarea efectuându-se în cadrul unui culoar, pentru a se putea sta la rând cu respectarea distanței între credincioși. Voluntarii împart măști de protecție persoanelor care intră în culoar, asigurându-se o comunicare constantă cu privire la necesitatea purtării măștii și a respectării distanțării fizice”, precizează reprezentanţii Jandarmeriei într-un comunicat. În total, începând cu data de 8 octombrie, aproximativ 25.550 de pelerini s-au închiinat la racla cu sfintele moaște. (E.M.)