Breaking News

Orban: Din punctul guvernamental de vedere, data de 6 decembrie pentru organizarea alegerilor parlamentare este „data constituţională şi legală”

Premierul Ludovic Orban a declarat joi că, din punctul guvernamental de vedere, data de 6 decembrie pentru organizarea alegerilor parlamentare este „data constituţională şi legală”, iar „fiecare zi în plus în care rămâne în funcţie acest parlament este o zi pierdută pentru România”.

„Fiecare zi în care rămâne în funcţie acest parlament în plus faţă de termenul la care am organizat alegerile e o zi pierdută pentru România, iar majoritatea PSD mai face câte un rău României aproape în fiecare zi de activitate parlamentară. Numai săptămâna trecută iar au adoptat o serie de legi, au dat sporuri pentru o mulţime de angajaţi în sectorul public – acela de 15%, spor de condiţii deosebite – l-au generalizat, au stabilit ei cum creşte indicele social de referinţă şi au legat salariul minim de indicele social de referinţă cu trei ani de zile de acum înainte. Nu mai vorbesc de toate celelalte legi care practic duc România spre incapacitate de plată. O asemenea iresponsabilitate din partea unor grupuri parlamentare dominate de PSD, cum s-a manifestat în ultimele trei luni, nu a mai existat”, a declarat Orban la Digi24.

Potrivit acestuia, „problema alegerilor ţine de modul în care acestea sunt organizate”.

„Problema alegerilor ţine de modul în care sunt organizate – campania electorală, modul în care candidaţii respectă regulile, echipele de campanie respectă regulile. În ceea ce ne priveşte pe noi, am încercat să asigurăm respectarea strictă a regulilor, dovadă că nici nu avem un număr mare de îmbolnăviri între primarii care au câştigat alegerile, liberali, candidaţii la CJ, la consiliile locale. (…) Din punctul meu de vedere, 6 decembrie este data constituţională şi legală. Noi am stabilit alegerile în data de 6 decembrie, în baza prevederilor constituţionale şi în baza legislaţiei aflate în vigoare la momentul la care am stabilit data de 6 decembrie. Mandatul actualului parlament expiră pe data de 20 decembrie. Ar trebui să respectăm prevederea constituţională care spune că preşedintele trebuie să convoace în maximum 20 de zile de la data alegerilor parlamentul nou ales. (…) Prelungirea mandatului actualului parlament nu se poate face în orice condiţii”, a explicat şeful guvernului.

El a adăugat că decizia CCR pe această temă i se pare „abracadabrantă” şi „o încălcare flagrantă a Constituţiei de către organismul care trebuie să fie paznicul Constituţiei”.

„Trebuie schimbat ceva. Nu se mai poate aşa. Trebuie schimbată componenţa CCR, trebuie eliminaţi politrucii de acolo, trebuie să intre numai magistraţi cu cariere în spate. (…) Ca să nu spun că multe dintre deciziile de acolo vin împotriva intereselor fundamentale ale României. Dau exemplu numai decizia legată de lipsirea autorităţilor sanitare şi a Guvernului de orice mijloc de a opri răspândirea virusului, care a provocat cea mai spectaculoasă creştere a numărului de cazuri. (…) Nu pot să înţeleg o asemenea decizie. Noi, guvernul, am atacat la CCR legea prin care parlamentul, o majoritate parlamentară şi-a arogat dreptul de a stabili data alegerilor. (…) Ce se întâmplă dacă o majoritate parlamentară nu pune pe ordinea de zi proiect de lege privitor la stabilirea datei alegerilor? Că nimeni nu răspunde. Care e interesul unui parlamentar dintr-o majoritate? Să prelungească mandatul cât mai mult, mai ales dacă nu va mai fi pe listă în alegerile parlamentare”, a afirmat Orban.

Potrivit premierului, „ordinele sunt date de Florin Iordache şi alţii către Valer Dorneanu şi judecătorii numiţi politic, care iau pe bandă rulantă decizii care nu mai au nicio legătură cu Constituţia României şi cu democraţia”.

„Majoritatea aceasta toxică, care este rezultatul alegerilor din 2016, cu Dragnea care povestea la tablă cum cresc toate, salarii, pensii şi aşa mai departe, majoritatea asta toxică distruge România, se comportă ca un inamic intern. Noi nu mai avem nevoie de duşmani externi, că avem duşmani în ţară”, a susţinut Ludovic Orban. AGERPRES