Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), până luni, 19 octombrie, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 8.001 cazuri cu persoane infectate cu COVID-19 (cu 125 de cazuri în plus faţă de ziua precedentă). Cu cele 125 de infecţii noi cu SARS-CoV-2, Iaşul a urcat pe locul IV la nivel naţional la numărul de cazuri de COVID-19 înregistrate într-o singură zi, după municipiul Bucureşti (581) şi judeţele Braşov (139) şi Prahova (125). Incidenţa cumulată a cazurilor noi de infecţii cu virusul SARS-CoV-2 la nivelul judeţului Iaşi în ultimele 14 zile este de 1,84 la mia de locuitori. Dintre persoanele confirmate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 în judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore au fost externate 3.509 (cu şase persoane în plus faţă de ziua precedentă). În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore s-a înregistrat un deces în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese fiind 194. În ceea ce priveşte gradul de ocupare a paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19, conform raportărilor, luni, 19 octombrie, erau ocupate 504 paturi, din care 43 sunt paturi ATI. În momentul de faţă, în spitalele suport COVID-19 mai sunt libere 16 paturi: două la Spitalul CFR, trei la Spitalul de Pneumoftiziologie, cinci la Spitalul de Recuperare şi şase la Spitalul “Sf. Spiridon”. Conform datelor centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Iaşi, luni, 19 octombrie, un număr de 1.240 de persoane se află în izolare, iar 1.049 de persoane sunt carantinate la domiciliu. (E.M.)