Banca Națională a Moldovei (BNM) a anunţat desfășurarea, în perioada 29-30 octombrie, a celei de-a doua ediție anuală a activităților de educație financiară inițiate în cadrul proiectului „Învață. Dă sens banilor”, derulat în parteneriat cu Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”. Doritorii de a se înscrie pot transmite cererile de participare până pe 28 octombrie, transmite MOLDPRES.
Evenimentul se va desfășura sub genericul „Drumul banilor”, cu prilejul Zilei Internaționale a Economisirii și este adresat tinerilor cu vârsta începând de la 16 ani, care doresc să se integreze în mod firesc și activ în lumea modernă a sistemului financiar.
„Anul acesta, participanții vor purcede la o călătorie virtuală în care vor afla multe lucruri interesante despre „drumul banilor” spre economia reală, instrumentele de plată fără numerar și curiozități despre utilizarea acestora la noi și peste hotare. De asemenea, vor cunoaște cum ajung banii în circulație și care sunt elementele de siguranță ale monedei naționale. Tinerii, împreună cu organizatorii evenimentului, vor reflecta asupra sistemului financiar național și vor discuta despre ceea ce reprezintă instrumentele de economisire și cele de creditare”, potrivit BNM.
Participanții își vor putea recapitula cunoștințele, deoarece sesiunile prevăzute pentru cele două zile se vor finaliza cu un concurs de evaluare, iar câștigătorii vor fi premiați cu seturi de monetărie.
„Dă sens banilor” este un proiect de educație financiară lansat în luna martie 2019 de către Banca Națională a Moldovei și Expert-Grup. Proiectul a fost inițiat cu scopul de a spori nivelul de înțelegere a principalelor concepte și produse financiare în rândul tinerilor, astfel încât ajunși în fața unor situații cu impact financiar, aceștia să ia decizii corecte în gestionarea propriilor venituri.
Sursă foto: bnm.md