La data de 19 octombrie, în Republica Moldova sunt înregistrați 276 de elevi testați pozitiv cu COVID-19, iar 6091 au fost plasați în regim de autoizolare. De asemenea, 372 de cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus și 351 se află în izolare, transmite MOLDPRES cu referire la Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării (MECC) care a prezentat datele actualizate în cadrul unei ședințe de astăzi.
Din personalul nedidactic și auxiliar au fost infectate cu noul virus 69 de persoane, iar alte 64 se află în autoizolare. Datele MECC mai arată că din cele 1240 de instituții de învățământ general publice și private din ţară, 11 instituții şi 294 de clase activează la distanță din cauza carantinei.
„În învățământul profesional tehnic, în perioada 12-16 octombrie, au fost înregistrați 24 de elevi testați pozitiv cu virusul Sars-Cov-2, 12 cadre didactice și șapte reprezentanți ai personalului nedidactic și auxiliar. De asemenea, 17 grupe de elevi sunt plasate în autoizolare și două instituții își desfășoară activitatea în regim online. În perioada de referință, în învățământul superior sunt 25 de studenți testați pozitiv cu Covid-19, iar 126 se află în autoizolare. 18 cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus, iar în autoizolare se află 18. Din personalul nedidactic și auxiliar au fost infectate nouă persoane”, indică Ministerul Educaţiei.
Potrivit sursei citate, din numărul total de 1398 de instituții de educație timpurie, și-au reluat activitatea l-a decizia fondatorului 1134. În prezent, nouă instituții și 31 grupe de copii se află în carantină. Copii confirmați pozitiv cu virusul COVID-19 sunt 10, iar alți 757 se află în autoizolare. 83 de cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus. În autoizolare se află 113 de cadre didactice. Din personalul nedidactic și auxiliar au fost infectate cu noul virus 47 de persoane, iar alte 127 se află în autoizolare.
În context, ministrul de resort Igor Șarov a atenționat șefii organelor locale de specialitate în domeniul învățământului să instruiască profesorii și elevii asupra măsurilor de siguranță pe perioada vacanței de toamnă. „Vă rog să tratați acest subiect cu maximă seriozitate, astfel încât atât profesorii, cât și elevii să aibă o vacanță sigură”, a relevat Şarov.
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a emis şi o circulară prin care vine cu recomandări la subiectul dat. Astfel, MECC recomandă realizarea unei lecții de instruire a elevilor cu referire la profilaxia și măsurile obligatorii de protejare împotriva infectării cu COVID-19 și alte situații de risc, care pot să apară în perioada vacanței.
Conform Structurii anului școlar 2020-2021, vacanța de toamnă începe pe 24 octombrie și va dura până pe 1 noiembrie. După nouă zile de vacanță, toți copiii vor ieși la lecții pe data de 2 noiembrie, afară de instituțiile de învățământ unde vor fi amplasate birouri electorale pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie. Pentru aceste școli, vacanța se va prelungi cu o zi, în care va fi efectuată dezinfectarea clădirilor.
Sursă foto: MECC