Breaking News

Festivalul Naţional de Improvizaţie – !MPRO 8

Festivalul Naţional de Improvizaţie – !MPRO 8, care urma să se desfăşoare în perioada 22-25 octombrie în aer liber, la Casa Universitarilor din Bucureşti, va fi mutat pe internet, pentru siguranţa şi protecţia tuturor participanţilor, informează organizatorii într-un comunicat transmis AGERPRES.

„Având în vedere faptul că noile măsuri luate în contextul crizei sanitare menţionează că ‘organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale (…) sunt interzise la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori’, organizatorii au pregătit varianta online a evenimentului, disponibil astfel pe întreg teritoriul României”, anunţă organizatorii.

„Ne aflăm într-o situaţie fără precedent, în care suntem nevoiţi să luăm decizii foarte dificile, care să ţină cont atât de responsabilitatea noastră legală, cât şi de spiritul Festivalului şi comunitatea noastră artistică. Haideţi să facem tot ce putem mai bine şi să ne bucurăm de spectacolele pe care le-am creat cu avânt în perioada aceasta plină de provocări”, spune Adina Sandu, director artistic al festivalului.

Cele 15 spectacole de improvizaţie, din genuri diferite, selectate de jurii specializate, vor fi transmise pe Eventbook, astfel încât spectatorii să se poată bucura de toată efervescenţa creativă a artiştilor din siguranţa propriilor case, se arată în comunicat.

Programul complet de spectacole, pe reprize ce vor fi transmise online, este: „Teen Impro Show” (liceeni) şi „Zei Urbani” (Urban Impro), „Oleg!” (All In) şi „Triton”, „Fresh Impro Academy” şi „Rap Battle”, „Doi la sol” şi „Fearless”, „Shuffle” şi „80 în 40” (iELE), „The secret life of housewives” şi „Un show legendar” (Backstage Boys), „The creative process” şi „A journey in freeform”, „Just Play” – un spectacol free form realizat de invitaţii străini – Anananas & Pampamplemousse şi concertul Les Elephants Bizarres.

Cele cinci ateliere cu locuri limitate susţinute de membrii Anananas & Pampamplemousse vor avea loc la orele şi în spaţiile anunţate deja: https://improfest.ro/workshops/, precizează organizatorii.

Toţi spectatorii care au achiziţionat bilete sau abonamente la preţurile publicate anterior, vor fi contactaţi de Eventbook, şi pot solicita rambursarea contravalorii acestora dacă nu doresc să participe online sau să îşi manifeste dorinţa de a susţine în continuare festivalul solicitând link-ul transmisiilor online.

Comenzile online sunt limitate la un singur bilet achiziţionat de pe o adresă de email, întrucât pentru vizualizarea streamului fiecare cumpărător trebuie să fie logat în contul Eventbook cu care a făcut achiziţia biletului. Biletele sunt valabile pentru câte o repriză de 90 de minute care include două spectacole. Preţul unui bilet este de 20 de lei.

Festivalul Naţional de Improvizaţie a fost înfiinţat în 2013 de Monica Anastase şi este un proiect realizat de Asociaţia Tam-Tam. La ediţia 2020, Festivalul se derulează cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional.

Evenimentul îşi propune să promoveze teatrul de improvizaţie către audienţe noi, mizând pe spectacole interactive şi vizează, de asemenea, încurajarea coeziunii şi dezvoltării comunităţii improvizatorilor profesionişti prin intermediul atelierelor şi spectacolelor susţinute de artişti români şi internaţionali. AGERPRES