Marea Britanie a notificat UE cu privire la intenţia sa de a se retrage din misiunile militare ale blocului comunitar

Marea Britanie a notificat oficial Uniunea Europeană cu privire la intenţia sa de a se retrage din misiunile militare ale blocului comunitar până la sfârşitul acestui an, i-au anunţat miercuri oficiali europeni pe reprezentanţii statelor membre, potrivit unor surse diplomatice citate de Reuters.

Fiind una dintre cele mai mari forţe militare europene, Marea Britanie a jucat un rol central în eforturile de securitate europene, dar negociatorii europeni şi britanici au convenit în anul 2018 că Marea Britanie va putea opta să nu continue să conducă ori să ia parte la misiuni militare europene după ce nu va mai fi membră a UE.

Spania şi Italia au fost de acord să-şi asume un rol sporit în multe dintre cele 17 misiuni de menţinere a păcii sau de instruire desfăşurate de UE în lume.AGERPRES