Breaking News

Putin speră ca, la alegerile din Republica Moldova, poporul moldovean să aprecieze eforturile pe care le face Dodon pentru a construi relaţii cu Rusia

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a declarat joi că speră foarte mult ca, la următoarele alegeri din Republica Moldova, poporul moldovean să aprecieze eforturile pe care le face actualul preşedinte al republicii, Igor Dodon, pentru a construi relaţii cu Rusia, transmite TASS.

„Vedem ce se întâmplă în jurul R. Moldova şi cunoaştem nevoile poporului moldovean în dezvoltarea atât a democraţiei, cât şi a economiei”, a spus preşedintele rus, răspunzând la întrebări ale participanţilor la clubul de discuţii Valdai.

”Dar cine cumpără vin moldovenesc? În Franţa cumpără cineva vin moldovenesc? Cine are nevoie de el pe pieţele europene, acolo nu au unde să-l pună pe al lor. Acolo, când sunt transportate produse viticole din ţară în ţară, chiar şi în cadrul Uniunii Europene, fermierii sunt opriţi pe drum şi totul este aruncat, vărsat în câmp deschis”, a susţinut Putin.

Şi nu este vorba doar de vin, potrivit şefului Federaţiei Ruse. ”Şi alte ramuri ale economiei sunt atât de dependente de Rusia, încât nu pot exista pur şi simplu. Până în prezent, în orice caz, această producţie nu este cerută nicăieri decât pe piaţa rusă”, a mai afirmat liderul rus.

Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova sunt programate pentru 1 noiembrie. Opt candidaţi vor disputa postul de şef al statului, dar pe primele două locuri în intenţiile de vot sunt Igor Dodon, care întreţine relaţii constructive cu ţările CSI, inclusiv cu Rusia, şi Maia Sandu, susţinută să Statele Unite şi Uniunea Europeană, care au cerut Chişinăului organizarea unor alegeri corecte. Cei doi candidaţi s-au confruntat şi în turul al doilea al scrutinului din 2016, aminteşte TASS. AGERPRES