Peste 10.000 de elevi de liceu şi studenţi s-au înregistrat pentru ediţia online a RIUF

Peste 10.000 de elevi de liceu şi studenţi s-au înregistrat pentru ediţia online a RIUF – The Romanian Internaţional University Fair care va avea loc joi, între orele 10,00 şi 18,00, şi la care vor participa reprezentanţii a peste 70 de universităţi şi instituţii educaţionale din 13 ţări.

Toate interacţiunile vor avea loc online pe platforma Virtual RIUF. Pentru a participa gratuit la eveniment este necesară înscrierea pe www.riuf.ro. Cu o zi înainte de eveniment, toţi cei înscrişi vor primi e-mail şi sms cu linkul platformei în care vor trebui să se logheze.

„Toţi cei care sunt interesaţi să afle informaţii despre programe de studiu (licenţă, masterat, doctorat, MBA), despre bursele şi sursele de finanţare la care au acces, despre sistemele educaţionale din cele 13 ţări reprezentate sau despre posibilităţile unei cariere de succes după absolvire vor găsi toate răspunsurile de care au nevoie direct de la reprezentanţii universităţilor şi instituţiilor educaţionale din România, Marea Britanie, Olanda, Belgia, Franţa, Spania, Italia, Danemarca, Austria, Germania, Elveţia, Canada, SUA”, potrivit unui comunicat al organizatorilor, transmis, luni, AGERPRES.

Vizitatorii online ai evenimentului vor putea avea discuţii live pe chat cu universităţile de interes pentru a putea afla mai multe despre programele de studiu puse la dispoziţie, admitere şi condiţii de eligibilitate, burse şi surse de finanţare sau intership-uri/ job-uri în timpul anilor de studiu şi după finalizarea acestora; întâlniri one to one/video call cu reprezentanţii universităţilor despre care îşi doresc să afle mai multe informaţii; întâlniri one to many/sesiuni de discuţii deschise pe teme legate de alegerea programului de studiu potrivit şi condiţiile puse la dispoziţie de instituţiile educaţionale prezente la eveniment; resurse pe care să le descarce şi să le studieze după eveniment – broşuri, flyere, materiale video sau audio.

La această ediţie a RIUF sunt invitate instituţii educaţionale aflate în top 200 mondial printre care Radboud University, Imperial College London, University of Essex, Tilburg University, Maastricht University, University of Twente, Eindhoven University of Technology, University of Groningen, precizează organizatorii.

La eveniment vor fi prezente universităţi unde vizitatorii pot fi admişi cu o notă la examenul de Bacalaureat de peste 7,5.

Cei interesaţi pot participa şi la prima conferinţă dedicată 100% dezvoltării personale şi orientării în carieră a tinerilor de liceu şi a studenţilor. AGERPRES/