Breaking News

Tomac: PSD transmite un mesaj ”foarte prost”, după ce Marcel Ciolacu a fost surprins la o masă organizată la un restaurant

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, afirmă că PSD transmite un mesaj ”foarte prost”, după ce Marcel Ciolacu a fost surprins la o masă organizată la un restaurant din Sărata Monteoru, alături de alte 10 persoane, în contextul pandemiei de COVID-19.

„Fiind probabil într-un moment de euforie totală după alegerea pe viaţă a lui Iordache în fruntea Consiliului Legislativ, conducerea PSD a decis să marcheze victoria într-un restaurant, deşi acest lucru este ilegal în aceste zile negre de pandemie. Mesajul transmis de liderul PSD este unul foarte prost pentru că vine la doar o zi în care Marcel Ciolacu ne invita pe toţi să semnăm un pact pentru sănătate”, a scris Tomac, luni, pe Facebook.

În spaţiul public au apărut, sâmbătă, imagini cu Marcel Ciolacu stând la masă, la un restaurant, alături de alte 10 persoane, în condiţiile în care în contextul pandemiei de COVID-19 numărul maxim permis este de şase.

Poliţiştii au aplicat în acest caz 11 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 21.000 de lei.

Ciolacu a declarat că va plăti amenda, însă a susţinut că premierul Ludovic Orban foloseşte Poliţia „în scopuri politice”.

„Orban şi ai săi folosesc Poliţia Română în scopuri politice. Este o ruşine! Asta arată cât de disperaţi sunt şi cât de jos au ajuns. Nu am văzut nicio conferinţă de presă a Poliţiei atunci când Orban şi miniştrii săi beau şi chefuiau la Guvern, în timp ce românii erau închişi în case. Nici când liderii PNL făceau paranghelii şi reuniuni politice cu sute de persoane. În fapt, lucrurile stau aşa: judeţul Buzău este în scenariul verde, fapt pentru care este permisă operarea restaurantelor la interior. De asemenea, conform legii, la masă nu este obligatorie purtarea măştii. Am luat masa împreună cu familia mea, iar, la un moment dat, au venit mai mulţi colegi la masă cu noi. Ştiu că nu ar fi trebuit să se întâmple acest lucru, chiar şi pentru câteva minute”, a scris Ciolacu, duminică pe Facebook. AGERPRES