4.724 de cazuri noi de COVID-19 și 104 decese

 

Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului a publicat ultimul bilanț al pandemiei de coronavirus în România. În ultimele 24 de ore au fost raportate 4.724 de cazuri noi de COVID-19, din 28.876 de teste efectuate. Crește numărul morților, 104 români au murit din cauza infecțiilor cu coronavirus, cel mai mare număr de decese de la începutul pandemiei. La terapie intensivă sunt internați 824 de pacienți COVID.

Până astăzi, 27 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 217.216  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 155.630 de pacienți au fost declarați vindecați.

Pe teritoriul României, 26.534 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.540 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 59.271 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 52 de persoane.