Reacţia Delgaz Grid în legătură cu incidentul produs în urmă cu două zile în municipiul Iaşi

La 48 de ore de la situaţia înregistrată în municipiu, când mai mulţi cetăţeni au acuzat faptul că în mai multe zone din oraş se simţea un miros puternic de gaze naturale, reprezentanţii Delgaz Grid au venit cu lămuriri privind incidentul produs în după amiaza zilei de 27 octombrie privind alimentarea cu mercaptan de către Transgaz a odorizatorului din zona Păcurari. „Imediat după incident, echipele de intervenție ale Delgaz Grid au fost suplimentate cu personal din Pașcani, Bacău și Piatra Neamț, fiind verificate cea mai mare parte a sesizărilor primite (în număr de o sută de ori mai mare decât într-o zi obişnuită – n.r.) privind mirosul de gaze naturale. Până acum au fost constatate scăpări de gaze naturale pe instalațiile interioare ce aparțin proprietarilor, la o scară de bloc cu 20 de apartamente și la alte două apartamente din alt imobil, fiind întreruptă alimentarea cu gaze naturale până la remedierea defecțiunilor”, se arată într-un comunicat remis redacţiei de Delgaz Grid. În document se precizează că „în cazul în care sunt depistate scăpări pe instalația de utilizare comună (coloane) de pe casa scării, iar alimentarea a fost sistată, asociațiilor de proprietari/proprietarilor le revine responsabilitatea să contacteze o firmă autorizată de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) pentru remedierea defecțiunilor instalaţiei interioare de gaz, astfel încât Delgaz Grid să poată relua alimentarea cu gaze naturale în condiţii de siguranţă pentru aceştia”, firmele autorizate de către ANRE pentru astfel de lucrări regăsindu-se pe site-ul ANRE la adresa https://portal.anre.ro/PublicLists/AtestatGN, consumatorii putând alege oricare din aceste firme, chiar și din alte județe. În încheierea comunicatului se menţionează că echipele Delgaz Grid sunt în continuare în teren pentru a finaliza verificarea tuturor situațiilor semnalate în urma prezenței mirosului specific al gazelor naturale și sunt pregătite permanent să reia alimentarea cu gaze naturale la consumatorii afectați, imediat ce defecțiunile din instalațiile de utilizare sunt remediate de către aceștia. (E.M.)