Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de precipitaţii şi intensificări ale vântului, valabilă de vineri dimineaţa în toată ţara.
Conform prognozei de specialitate, în intervalul 30 octombrie, ora 2:00 – 31 octombrie, ora 20:00, vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a zonei montane, cu viteze de 60 – 80 km/h, iar pe crestele Carpaţilor Meridionali, rafalele vor depăşi temporar 90 km/h.
La munte, în general la altitudini mai mari de 1.500 de metri, ploile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare şi local se va depune strat de zăpadă.
Vântul va prezenta intensificări şi în celelalte regiuni, dar mai ales în sudul şi vestul Olteniei, unde se vor atinge viteze de 50 – 60 km/h.
Temporar, va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar pe parcursul zilei de sâmbătă (31 octombrie), în Subcarpaţii Moldovei vor fi posibile precipitaţii mixte. Pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 15 – 20 l/mp. AGERPRES