Matricea Covid-19 a fost prezentată în cadrul Consiliului Economic de pe lângă prim-ministru

Chișinău, 3 nov. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Ion Chicu a condus astăzi ședința cu experții secretariatului Consiliului Economic, în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele Studiului de impact al pandemiei COVID-19 asupra sectoarelor economice, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și protocol a Guvernului.

Documentul a fost elaborat în baza consultării a peste 20 de reprezentanți din diverse sectoare economice, dar și a autorităților publice. Matricea COVID-19 a scos în relief probleme specifice sectoarelor economiei naționale, dar vine și cu măsuri preliminare de depășire a crizei.

Potrivit datelor statistice oficiale, majoritatea absolută a sectoarelor se confruntă cu o scădere a vânzărilor, contracarate prin reduceri de personal, amânarea de investiții, reducerea bugetelor pentru marketing și promovare.

Matricea presupune trei tipuri de acțiuni necesar de implementat în vederea susținerii unui echilibru economic. Prima măsură presupune optimizarea cadrului normativ, care include 14 măsuri cu un impact economic major și care vor aduce încasări la buget în sumă de cca 57,5 milioane de lei.

Astfel, se propune digitalizarea economiei, simplificarea autorizațiilor în construcții, certificate de export etc.

A doua măsură prevede ajustări la regimul de impozitare. Experții au inclus aici propuneri care vizează eliminarea distorsiunilor din lanțul valoric în agricultură, reducerea economiei tenebre, facilități la angajarea tinerilor.

Ultimul set ține de stimulente economice și cuprinde 17 măsuri. Acestea vizează oferirea unui volum mai mare de garanții de stat, impulsionarea programului Prima Casă, subvenții agricole, sisteme de irigare ș.a.

Prim-ministrul a declarat că Guvernul depune tot efortul pentru a veni cu măsuri de susținere a agenților economici acolo unde este nevoie stringentă, dar și cu diverse măsuri sociale, investiții în infrastructură și oferirea de oportunități tinerilor.

„Vrem să încurajăm angajarea tinerilor în câmpul muncii, inclusiv a celor care revin din diasporă. În acest sens, vom menține în continuare mecanismul de subvenționare pentru sectoarele cele mai afectate de pandemie. Dacă persoana se angajează la serviciu, din bugetul de stat i se restituie agentului economic 50% din plățile aferente salariului pentru fiecare angajat în următoarele 12 luni. În cazul angajării persoanelor cu dizabilități –  din bugetul de stat se subvenționează 100%”, a menționat premierul.

Ion Chicu a apreciat munca experților economici și a solicitat continuarea discuțiilor cu instituțiile vizate, pe marginea măsurilor înscrise în document. „Vă mulțumesc pentru suportul enorm pe care l-ați oferit prin elaborarea acestui studiu. Trebuie să facem așa încât o bună parte din aceste propuneri să se materializeze și să fie puse în practică. Trebuie să găsim o cale de mijloc care ar asigura echilibrul bugetar, dar și cel economic”, a declarat șeful Cabinetului de miniștri.

Șeful Guvernului a declarat că o parte din propunerile deja agreate vor fi incluse în politica bugetar fiscală pentru anul 2021.

Studiul de impact al pandemiei Covid-19 este realizat de Consiliul Economic în comun cu Ministerul Economiei și Infrastructurii, cu susținerea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Fondul Guvernului Marii Britanii pentru Buna Guvernare și Corporația Financiară Internațională.