SONY DSC

Proiect european inovator coordonat de Liceul Tehnologic Economic de Turism

Liceul Tehnologic Economic de Turism coordonează, începând cu luna octombrie 2020, un nou proiect Erasmus+ KA201, de tip Parteneriat Strategic între Școli, în colaborare cu unități de învățământ din alte trei țări europene. Tema principală a proiectului este educația pentru mediu, titlul proiectului reflectând importanța acestui tip de educație pentru școală și comunitate: „Be Clean, Be Green! Promoting the Sustainable Development of Our Community”. Perioada de implementare a proiectului este de 24 de luni și implică o colaborare europeană între patru țări: România (Liceul Tehnologic Economic de Turism – școală coordonatoare), Belgia (Technisch Heilig-Hartinstituut Tessendelo), Italia (Liceo Terenzio Mamiani, Roma) și Portugalia (Agrupamento de Escolas de Rio Tinto Nº 3). Scopul acestui parteneriat strategic răspunde nevoilor comune tuturor școlilor participante și urmărește implicarea tinerilor în dezvoltarea durabilă a comunității locale prin cultivarea sentimentului de respect față de mediu. Tema este protecția mediului, iar obiectivele vizează dezvoltarea competențelor privind educația ecologică, creșterea gradului de informare a comunității locale privind problemele legate de mediu și implicarea activă a elevilor în activități specifice.  Protecția mediului trebuie privită din perspectivă globală, continentală și nu doar la nivel local. În acest sens, promovarea educației ecologice în rândul participanților direcți și a grupurilor țintă constituie premisa unei societăți durabile. „Proiectul se va desfășura transfrontalier, deoarece urmărește identificarea problemelor de mediu specifice fiecărei țări în vederea găsirii de soluții pentru a îmbunătăți calitatea vieții la nivel european. Fiecare școală va desfășura activități practice, realizate din perspectivă transcurriculară, de determinare a calității apei și a aerului, de ecologizare și de identificare a speciilor de plante și animale specifice zonei. Activitățile ce urmează a se desfășura în fiecare dintre cele patru țări partenere sunt în concordanță cu obiectivele și scopul proiectului, astfel: Portugalia va analiza conceptul de biodiversitate; Belgia, poluarea aerului; Italia, poluarea apei și România va evidenția importanța ariilor protejate. Metodele de lucru ce vor fi utilizate sunt diverse – workshop-uri, sesiuni de proiectare a activităților practice, activități de cercetare, vizite de documentare, aplicarea unor chestionare, ateliere de lucru – și vor contribui la atingerea obiectivelor, dar și la crearea unui cadru adecvat unei colaborări durabile între membrii parteneriatului”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi. (E.M.)