Breaking News

8.651 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2

Un număr de 8.651 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, în urma efectuării a 35.964 de teste la nivel naţional, informează, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică.

Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează GCS.

Până miercuri, pe teritoriul României, au fost confirmate 267.088 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

Un număr de 186.260 de persoane au fost declarate vindecate.

Potrivit GCS, până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 3.341.867 de teste. Dintre acestea, 35.964 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 21.808 – în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 14.156 – la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 594 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 4 noiembrie. AGERPRES