Boris Johnson: Sunt încântat să observ numeroasele domenii în care viitoarea administraţie Biden/Harris poate face o cauză comună cu no

Premierul britanic Boris Johnson a declarat miercuri că el şi preşedintele ales al SUA, Joe Biden, au convenit într-o discuţie telefonică avută marţi seară că Regatul Unit şi Statele Unite trebuie să fie din nou unite în apărarea valorilor lor comune în lume, transmite Reuters.

”Unul dintre numeroasele merite ale excelentei conversaţii pe care am avut-o ieri cu preşedintele ales Joe Biden este că am convenit ferm asupra nevoii ca, încă o dată, Regatul Unit şi Statele Unite să susţină împreună valorile noastre în lume”, a spus Johnson în faţa parlamentului britanic.

”Sunt încântat să observ numeroasele domenii în care viitoarea administraţie Biden/Harris poate face o cauză comună cu noi”, a adăugat şeful executivului de la Londra, cunoscut ca un apropiat al preşedintelui în exerciţiu al SUA, republicanul Donald Trump, şi care este privit cu rezerve de către democraţii lui Joe Biden.

Boris Johnson a anunţat marţi seară pe Twitter că a avut o discuţie telefonică ”cu Joe Biden pentru a-l felicita pentru alegerea sa”. ”Sunt nerăbdător să consolidez parteneriatul între ţările noastre şi să colaborez cu el asupra priorităţilor noastre comune, combaterea schimbărilor climatice şi promovarea democraţiei şi reconstrucţiei după pandemie”, a mai scris Johnson în mesajul său, anunţând de asemenea că l-a invitat pe Biden la conferinţa ONU asupra schimbărilor climatice, COP26, care se va desfăşura la Glasgow anul viitor.

Tot în 2021, Regatul Unit va găzdui şi summitul G7, Johnson şi Biden urmând să se întâlnească personal şi cu această ocazie.

Încercarea lui Johnson de a se apropia de Biden survine în contextul în care preşedintele ales al SUA este un adversar al Brexitului şi a dat de înţeles că relaţiile comerciale între Regatul Unit şi SUA ar putea avea de suferit dacă Regatul Unit nu ajunge la un acord cu UE privind relaţia lor post-Brexit. În acest timp, negocierile dintre Londra şi Bruxelles continuă fără progrese notabile când au rămas mai puţin de două luni înaintea încheierii perioadei de tranziţie post-Brexit.

Mai mult, conform serviciilor sale, Joe Biden, care are origini irlandeze, a reafirmat în discuţiile avute cu premierii britanic şi irlandez susţinerea sa faţă de acordurile din Vinerea Mare, care au pus capăt conflictului nord-irlandez în anul 1998, subiect pe care Johnson nu l-a menţionat în declaraţiile sale despre discuţia avută cu Biden.

Potrivit Bruxelles-ului, aceste acorduri ar putea fi ameninţate de proiectul de lege britanic privind piaţa internă susţinut de premierul Johnson pentru menţinerea integrităţii pieţei britanice, care repune în discuţie anumite angajamente asumate de Regatul Unit în acordul privind retragerea din UE, în special dispoziţiile privind evitarea revenirii la o frontieră fizică între Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord. Proiectul de lege a fost respins marţi de Camera Lorzilor, dar premierul poate încerca din nou să obţină adoptarea lui.AGERPRES