Românii au continuat să rezerve bilete de avion în ultima perioadă,destinaţiile cele mai solicitate fiind Marea Britanie, Spania, Germania şi Franţa

Românii au continuat să rezerve bilete de avion în ultima perioadă, iar destinaţiile cele mai solicitate rămân Marea Britanie, Spania, Germania şi Franţa, reiese dintr-o analiză realizată de o agenţie de turism online din România.

Conform datelor privind traficul de pe website-ul dedicat, se remarcă faptul că luna septembrie 2020 a dat semnale de revenire a apetitului pentru călătorii, în special în destinaţii unde există comunităţi mari de români. Astfel, s-au căutat bilete de avion spre destinaţii precum Germania, Franţa, Spania şi Anglia, însă rezervările s-au făcut într-o măsură mai mică decât în anii trecuţi.

În acest an, peste 75% – 80% din totalul zborurilor au fost pentru zboruri “one way”, în comparaţie cu anul 2019, când ponderea acestui tip de călătorie era de sub 50%.

“În unele cazuri acest lucru a însemnat şi costuri mai mari pentru pasagerii români, care au plătit în unele situaţii şi cu peste 20% mai mult decât anul trecut pentru un bilet de avion doar dus spre Franţa şi Germania şi cu peste 30% mai multe decât anul trecut pentru un bilet de avion doar dus spre Italia şi Spania”, relevă analiza realizată de Vola.ro.

Potrivit sursei citate, aproape jumătate de milion de români lucrează sau studiază în prezent în Marea Britanie, acesta fiind şi motivul pentru care această destinaţie rămâne în topul destinaţiilor căutate pe platforma Vola.ro. În luna septembrie, românii au rezervat bilete de avion spre oraşele din Marea Britanie cu tarife de până la 18% mai mici decât anul trecut, preţul mediu fiind de 161 euro pentru un zbor dus-întors, iar în luna octombrie preţurile au fost cu aproape 24% mai mici, respectiv de 127 euro pentru un zbor dus-întors.

Pe de altă parte, românii au continuat să călătorească şi să cumpere bilete de avion cu destinaţia Italia, astfel că preţurile biletelor de avion au înregistrat o creştere cu peste 30% a călătoriilor dus-întors, în luna octombrie, depăşind 300 de euro.

“Într-o situaţie similară se află şi Franţa şi Germania. Românii îşi pot însă rezerva în continuare bilete de avion la cele mai mici preţuri, dacă optează pentru o rezervare cu cel puţin 2-3 săptămâni înainte de data plecării. Spre exemplu, un zbor dus-întors pe ruta Bucureşti – Roma costa în perioada 13-17 decembrie puţin peste 60 de euro. Preferinţa pentru biletele de avion rezervate last minute a avut drept efect şi o amânare a deciziei de a călători de sărbători. Faţă de anul trecut, căutările şi rezervările pentru călătoriile în perioada Crăciunului şi a Anului Nou sunt mult mai scăzute în acest moment”, apreciază reprezentanţii agenţiei de turism online.

Anul trecut, Vola.ro a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 10,6 milioane de euro, la un volum al tranzacţiilor de 71 milioane de euro. AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.