Breaking News

3.252 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2

Un număr de 3.252 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în urma efectuării a 8.059 de teste la nivel naţional, a informat, luni, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează GCS.

 

Pe teritoriul României, au fost confirmate, până în prezent, 559.587 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

Un număr de 460.780 persoane au fost declarate vindecate.

Potrivit GCS, până la această dată, la nivel naţional au fost prelucrate 4.436.130 teste. Dintre acestea, 8.059 au fost efectuate în ultimele 24 de ore – 6.250 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.809 la cerere. AGERPRES