Începutul Revoluţiei Române, pe data de 14 decembrie 1989, a fost marcat astăzi, în Piaţa Uniririi din Iaşi. La eveniment au fost prezenţi o parte dintre participanţii direcţi la evenimentele petrecute în urmă cu 31 de ani, alături de reprezentanţii autorităţilor locale (prefectul Marian Grigoraş, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica). În faţa plăcuţei care aminteşte trecătorilor că în acest loc a fost aprinsă scânteia Revoluţiei Române din Decembrie 1989, Cassian Maria Spiridon, unul dintre cei care s-au aflat în prima linie a evenimentelor petrecute în urmă cu 31 de ani, a evocat momentele care au condus la organizarea mitingului de protest din 14 decembrie 1989, de la ora 16.00, din Piaţa Unirii, eveniment care, deşi a fost suprimat cu brutalitate de către autorităţile de la acea vreme, în final a condus la căderea regimului comunist condus de Nicolae Ceauşescu. “În urmă cu 31 de ani, pe 14 decembrie 1989, ieșenii erau chemați în Piața Unirii pentru a manifesta împotriva comunismului și a regimului ceaușist. Din păcate, mișcarea care a premers marea revoltă națională a fost înăbușită de forțele de Securitate, organizatorii mitingului fiind arestați în chiar dimineața zilei de 14 decembrie 1989. Fără îndoială, Iașul este orașul în care a început Revoluția Română. Ceea ce s-a întâmplat la Iași în zilele premergătoare datei de 14 decembrie 1989 indică fără putință de tăgadă existența unui grup care a pregătit minuțios condițiile declanșării unor ample mișcări de protest anticeaușiste și anticomuniste. Arestarea și torturarea de către Securitate a membrilor acestei grupări, care și-au riscat viața pentru salvarea țării, sunt cele mai bune dovezi ale amploarei evenimentelor care se pregăteau la Iași. Idealurile revoluționarilor ieșeni au rămas neschimbate. Astăzi, la 31 de ani de la scânteia Revoluției de la Iași, avem același gând: să nu mai lăsăm niciodată comunismul să ruineze viața, visele și sufletul poporului român. Revoluția de la Iași continuă în tot ceea ce facem pentru ca România să nu mai sufere niciodată de plaga comunistă”, a declarat, în cuvântul său, primarul Mihai Chirica. La rândul său, prefectul Marian Grigoraş a subliniat, în alocuţiunea sa, că oricine urmărește retrospectiv cronologia evenimentelor din Decembrie 1989 în România poate observa ușor că rădăcinile Revoluției se regăsesc și la Iași. “Nu este vorba despre patriotism local de fațadă, ba dimpotrivă. În cazul Decembrie 1989, Iașul chiar are un merit real și care, din păcate, de cele mai multe ori, este pus în umbra evenimentelor care au urmat după cele de la Iași. O mână de ieșeni au pus la cale în prima jumătate a lunii decembrie 1989 un protest public de amploare care urma să se desfășoare în Piața Unirii. Au gândit o metodă inedită de a convoca lumea la protest: fiecare dintre protestatari trebuia să convingă alte trei persoane de mare încredere să vină la protest și, la rândul lor aceștia trebuiau să convingă fiecare alte trei persoane de încredere, și tot așa, în progresie geometrică. Securitatea era, totuși, în alertă și a aflat, deși metoda prin care se pregătea marele miting era ingenioasă. Desfășurarea de forțe la care a recurs regimul pentru a înăbuși protestul ieșenilor dă măsura importanței acestui eveniment. Securitatea a triplat numărul forțelor de ordine, a mutat inclusiv luptătorii sportivi de la cluburile bucureștene și i-a cazat în cămine ale liceelor ieșene. În caz de nevoie, ar fi transformat acești luptători în trupe gata să împrăștie protestul. Inițiatorii acestui protest menit să declanșeze revoluția împotriva regimului comunist au fost anchetați de Securitate. Protestul nu a mai avut loc dar, în opinia mea, trebuie să reținem două lucruri. Din punct de vedere uman, trebuie să remarcăm și să evocăm curajul ieșenilor de atunci care au ales să protesteze punându-și în pericol viețile lor și ale familiilor lor. Gestul lor trebuie să ne fie model și prilej de reflecție. Din punct de vedere istoric, este clar că Securitatea și-a concentrat în mijlocul lunii decembrie mare parte din forțe și din atenție la Iași, iar asta a dat o șansă în plus evenimentelor de la Timișoara să capete amploarea pe care o cunoaștem. De aceea, nu e deloc exagerat să spunem că revoluția împotriva regimului comunist a început la Iași, a continuat la Timișoara și s-a câștigat la București”, a încheiat prefectul Marian Grigoraş. (E.M.)