Breaking News

Deşi rata de incidenţă a depăşit 10 la mie, autorităţile ezită să declare starea de carantină la Valea Lupului

Deşi rata de incidenţă a cazurilor noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2 a atins 10,46 la mia de locuitori, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Iaşi refuză, în continuare, să declare intrarea în carantină a localităţii, considerând, cel puţin deocamdată, drept „inoportună” luarea unei astfel de măsuri. Decizia autorităţilor este cu atât mai de neînţeles cu cât în localitatea Ciurea, unde se înregistrează o rată de infectare de 6,42 la mia de locuitori, măsura de carantinare tocmai a fost prelungită pentru încă două săptămâni. „În urma unor analize amănunțite realizate alături de specialiștii DSP, ISU, IPJ și IJJ Iași am luat deciziile de a prelungi carantina zonală (deci nu a întregii comune) Ciurea și că o măsură similară în cazul comunei Valea Lupului nu se impune”, se precizează într-un comunicat al CJSU Iaşi. „Mai întâi, nu putem compara direct incidențele celor două comune, pentru că am ajunge la concluzii greșite. Carantina nu a fost impusă pentru toată comuna Ciurea, ci doar pentru acele zone care, calculate separat, aveau o incidență foarte mare și care ridicau cifrele întregii comune. Astfel că, în urmă cu două săptămâni, am decis carantinarea parțială a acestei comune, adică sat Ciurea și o bucată din Lunca Cetățuii. Într-un calcul estimativ, la instituirea carantinei, luat separat, satul Ciurea avea o incidență de 24 la mia de locuitori (acum, tot estimativ, a coborât la 11 la mie). Dacă ar fi să comparăm incidențele cu scopul de a înțelege măsurile diferite, ar trebui să comparăm Valea Lupului (9,35) cu sat Ciurea (11), nu cu întreaga comună Ciurea. Apoi, în cazul comunei Valea Lupului nu avem de a face cu o concentrare mare de cazuri într-o anumită zonă, deci nu putem lua o măsură similară, de a impune o carantină parțială. Cifrele arată că peste 90% dintre cazurile pozitive din Valea Lupului sunt persoane care s-au infectat de la locul de muncă aflat în Iași. Așadar, simplificând, se poate spune că sursa principală de infectare nu se află în comună, ci în municipiu. Din acest motiv, DSP Iași arată că o carantină în cazul Valea Lupului nu ar avea efecte, incidența ar continua să crească pentru că oamenii vor merge în continuare la serviciu în municipiul Iași. În schimb, prin ordin de prefect, în comuna Valea Lupului au fost suplimentate echipele mixte de polițiști și jandarmi care au scop întărirea măsurilor de control și respectare a regulilor sanitare. De asemenea, având în vedere dimensiunea ridicată a sectorului de muncă în construcții din comuna menționată, s-a dispus ca Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași să intensifice controalele în această zonă. Așadar, o interpretare conform căreia cetățenii din Valea Lupului ar fi favorizați în comparație cu cei din Ciurea este foarte departe de adevăr”, se arată în comunicatul CJSU Iaşi. (E.M.)