Breaking News

Iohannis: Anunțul AUR privind o suspendare a sa din funcţie este „o poveste cam fumată”

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, cu privire la anunţul copreşedintelui AUR George Simion privind o suspendare a sa din funcţie, că este „o poveste cam fumată”.

„Asta cu suspendarea este, cum se spune foarte popular, o poveste cam fumată, dacă îmi permiteţi să mă exprim aşa, foarte informal. (AUR n.r.) Este o formaţiune despre care nu se prea ştie ce vrea şi ce face în politică”, a spus Iohannis.

 

Preşedintele Iohannis a participat la un eveniment organizat la Bolintin Vale cu prilejul închiderii oficiale a campaniei naţionale de împădurire „O pădure cât o ţară!”

Copreşedintele AUR George Simion a declarat, săptămâna trecută, că în cazul în care PSD nu va iniţia procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis din funcţie, o va face partidul său.

„PSD face gafe enorme, nu taxează deloc derapajele anticonstituţionale ale preşedintelui (…) Dacă nu o să o facă PSD (iniţierea suspendării preşedintelui Iohannis – n.r.), o să o facem noi şi o să mergem în fiecare localitate din ţara asta, pentru că preşedintele actual a devenit, din păcate, actor politic”, a spus Simion, la emisiunea România 9 de la postul TVR 1.

Liderul AUR a fost întrebat dacă formaţiunea sa va face opoziţie alături de PSD sau fiecare dintre cele două partide va merge pe drumul său. Totodată, el a fost întrebat ce părere are despre ideea suspendării preşedintelui Klaus Iohannis.

Simion a adăugat că un argument important pentru ca Iohannis să fie suspendat este faptul că nu mai este mediator în acest moment.

„În luna de campanie Klaus Iohannis a ieşit în faţa românilor şi a promovat constant PNL. Este cât se poate de evident faptul că a făcut campanie, 25% a primit Klaus Iohannis. Nu mai este mediator în momentul ăsta. Este evident că PSD este un alt partid în siajul preşedintelui, aşa că noi, ca forţă nouă, ne permitem să facem acest lucru, că nu avem păpuşari, noi rezistăm la această avalanşă de atacuri împotriva noastră venită din zona preşedintelui”, a mai menţionat George Simion.

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a declarat, tot săptămâna trecută, că preşedintele Klaus Iohannis ar merita să fie suspendat pentru ce a făcut în ultimul an, precizând că o astfel de variantă nu poate fi exclusă definitiv, însă, în acest moment, o criză politică nu e necesară. AGERPRES/