Breaking News
Belarus opposition leader Svetlana Tikhanovskaya attends a meeting with Federal President Frank-Walter Steinmeier (not pictured) at Bellevue Palace in Berlin, Germany, December 14, 2020. REUTERS/Hannibal Hanschke

Lidera opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, a primit premiul Saharov

Lidera opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, a primit miercuri premiul Saharov în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Parlamentul European, într-un moment în care UE a decis să extindă sancţiunile împotriva Minskului vizând în special societăţi, relatează AFP.

„Destinul nostru este să câştigăm şi vom câştiga”, a declarat miercuri lidera opoziţiei faţă de preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, Svetlana Tihanovskaia, după primirea premiului Saharov pentru drepturile omului, decernat în octombrie opoziţiei democratice din Belarus.

Fosta candidată în alegerile prezidenţiale, refugiată în Lituania, a salutat acest premiu care recompensează întreaga opoziţie democratică, ca pe o „motivare”, un „nou început pentru Belarus”.

Ea şi-a exprimat speranţa ca „toţi belaruşii care sunt în închisoare sau forţaţi să trăiască în exil să se poată întoarce acasă”, în cadrul unei ceremonii care, din cauza pandemiei, a avut loc la Bruxelles.

„Lumea întreagă ştie ce se întâmplă în ţara dumneavoastră. Vă vedem curajul. Vedem curajul femeilor. Vă vedem suferinţa. Vedem abuzurile de nedescris. Vedem violenţele. Aspiraţia şi determinarea dumneavoastră de a trăi într-o ţară democratică ne inspiră”, a declarat preşedintele parlamentului European, David Sassoli.

El a anunţat că o delegaţie de eurodeputaţi se va deplasa în Belarus la începutul lui 2021.

În acelaşi timp, ambasadorii celor 27 au aprobat un nou set de sancţiuni împotriva regimului Aleksandr Lukaşenko, adăugând peste treizeci de nume de persoane şi societăţi pe lista lor neagră.

Această a treia serie de sancţiuni afectează 29 de indivizi şi şapte societăţi sau organizaţii, ale căror identităţi nu sunt încă cunoscute, şi se va aplica odată cu publicarea noii liste în jurnalul oficial al UE, prevăzută să aibă loc joi.

„Am decis să adoptăm o nouă serie de sancţiuni drept răspuns la brutalitatea autorităţilor (…) Ele vor afecta activităţile economice ale ţării”, a declarat la începutul lui decembrie şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, în contextul în care sancţiunile precedente nu au dus la încetarea represiunii.

Ca şi în cazul celor 55 de persoane deja prezente pe listă, printre care preşedintele Lukaşenko şi fiul său, bunurile lor în UE vor fi îngheţate şi vor avea interdicţie de intrare pe teritoriul Uniunii.

Cu prilejul unei întâlniri cu lidera opozanţilor belaruşi, Josep Borrell a pledat din nou pentru „încheierea detenţiilor şi violenţelor împotriva manifestanţilor paşnici, eliberarea tuturor deţinuţilor politici şi a celor reţinuţi incorect şi urmărirea persoanelor care au autorizat şi comis violenţe şi tratamente inumane”.

UE nu recunoaşte rezultatul alegerilor prezidenţiale din 9 august, pe care Svetlana Tihanovskaia afirmă că le-a câştigat. Susţinut de Moscova, Aleksandr Lukaşenko refuză însă să renunţe la putere şi nu a evocat decât vagi reforme constituţionale pentru a încerca să calmeze protestele.

Premiul Saharov a fost decernat unui număr de zece personalităţi, printre care Svetlana Tihanovskaia, Maria Kolesnikova, în prezent încarcerată, Veronika Ţepkalo, în exil, şi câştigătoarea premiului Nobel pentru literatură, Svetlana Aleksievici.AGERPRES