Alianţa USR PLUS: Camera Deputaţilor este Cameră decizională pe majoritatea domeniilor

Alianţa USR PLUS precizează că, deşi a fost acuzată că vizează preşedinţia Camerei Deputaţilor „doar pentru a adăuga o funcţie la palmares”, această Cameră a Parlamentului este decizională pe majoritatea domeniilor în care USR PLUS îşi propune să promoveze reforme importante.

„De când au debutat discuţiile pentru formarea coaliţiei de centru-dreapta şi pentru creionarea programului de guvernare, am fost acuzaţi că vizăm preşedinţia Camerei Deputaţilor doar pentru a adăuga o funcţie la palmares. Adevărul este că, în actualul sistem de funcţionare a Parlamentului, Camera Deputaţilor este Cameră decizională pe majoritatea domeniilor în care USR PLUS îşi propune să promoveze reforme importante pentru România. Lucru care se poate vedea foarte uşor prin parcurgerea Angajamentelor USR PLUS la guvernare, respectiv a Constituţiei şi a Regulamentului Camerei Deputaţilor”, precizează USR PLUS, într-o postare pe Facebook.

 

Conform aceleiaşi surse, Camera Deputaţilor este decizională atât pe subiectul eliminării unor categorii de pensii speciale, cât şi pe impozitarea celorlalte categorii de pensii speciale.

„Reevaluarea tuturor modificărilor aduse Codului penal şi Codului de procedură penală în epoca Dragnea, un alt angajament USR PLUS, nu poate nici ea să fie făcută complet şi în timp util fără pârghiile din Camera Deputaţilor. La fel, reducerea la 300 a numărului de parlamentari, revenirea la două tururi pentru alegerea primarilor şi şefilor de consilii judeţene şi reforma electorală. Şi în ceea ce priveşte reforma sistemului de sănătate, reducerea birocraţiei, sprijinirea antreprenorilor şi diferitele măsuri fiscale benefice, gen Zero taxe pe salariul minim, Camera Deputaţilor este decizională şi avem tot interesul ca proiectele noastre să nu fie blocate ori modificate până la punctul în care nu mai răspund nevoilor actuale ale României”, precizează alianţa.

USR PLUS subliniază că toate acestea şi „multe alte angajamente importante pentru USR PLUS nu pot fi îndeplinite dacă nu sunt asigurate şi pârghiile parlamentare necesare”, iar alianţa intenţionează să îşi respecte promisiunile făcute românilor. AGERPRES