Prinţul Paul al României, condamnat în dosarul „Ferma Băneasa” la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare

Prinţul Paul al României, condamnat în dosarul „Ferma Băneasa” la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, va fi dat în urmărire internaţională, după ce nu a fost găsit locuinţa sa de poliţişti.

„Cu privire la persoana condamnată la pedeapsa cu închisoarea, având în vedere că nu a fost găsită la domiciliu, se demarează procedura punerii în urmărire. Se demarează activitatea de obţinere a mandatului european de arestare şi implicit a urmăririi internaţionale”, a informat, joi seară, Poliţia Capitalei.

Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că persoana la care se face referire ar fi prinţul Paul al României.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat joi definitiv pe omul de afaceri Remus Truică la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa, iar prinţul Paul al României a primit o pedeapsă de trei ani şi patru luni de închisoare cu executare. AGERPRES