Primarul Iaşului, Mihai Chirica, salută finalizarea cu succes a negocierilor pentru formarea noului Guvern

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a adresat o scrisoare deschisă liderilor viitoarei coaliţii de guvernare, în care-i felicită pentru acordul la care au ajuns în vederea formării noului Executiv, subliniind că acest lucru reprezintă garanţia pentru o guvernare de dreapta pentru binele României. În documenmtul adresat liderilor coaliţiei, Mihai Chirica atrage totodată atenţia asupra necesităţii unei colaborări între PNL şi USR-PLUS la nivelul municipiului Iaşi, pentru ca principalele obiective de dezvoltare a oraşului să poată fi îndeplinite, aşa cum reprezentanţii celor două formaţiuni politice au promis ieşenilor în timpul campaniei electorale. Prezentăm, mai jos, textul integral al scrisorii deschise semnate de primarul Mihai Chirica:

 

SCRISOARE DESCHISĂ     

 

Salut cu bucurie finalizarea cu succes a negocierilor dintre reprezentanții PNL, USR-PLUS și UDMR privind alcătuirea unei coaliții guvernamentale de dreapta, al cărei scop principal va fi reformarea profundă a Statului Român. Cu toate că negocierile au fost dificile, rezultatul final ne-a demonstrat că partidele au procedat cu înțelepciune, punând interesul național deasupra intereselor partizane.

 

Îi felicit pe domnul Ludovic Orban, președintele PNL, precum și pe ceilalți lideri politici din Comisia de negociere (Florin Cîțu, Rareș Bogdan, Raluca Turcan și Robert Sighiartău) pentru altruismul de care au dat dovadă, cu speranța că acest altruism va deveni o obișnuință în următorii patru ani. Faptul că PNL a găsit de cuviință să împartă și ministere importante partenerilor de coaliție denotă o maturitate politică lăudabilă. Prin urmare, așteptările mele privind revenirea României la o stare de normalitate în cel mai scurt timp posibil sunt pe deplin justificate.

 

De asemenea, în calitatea mea de primar al municipiului Iași, vreau ca aceeași înțelepciune să o regăsesc și în cadrul Consiliului Local. E timpul ca alianța dintre PNL și USR-PLUS să funcționeze și în orașul nostru, sub semnul competenței și al profesionalismului. Mă angajez să fiu liantul acestei coaliții în interesul comunității ieșene. Trebuie să continuăm ori să dăm startul numeroaselor proiecte ale administrației locale, făcând din anul 2021 un an al renașterii și al bunăstării.

 

Prin urmare, lansez un nou apel către colegii din USR-PLUS să respecte deciziile de la centru și mai ales votul ieșenilor. Este timpul să ne concentrăm pe proiectele Iașului! Este timpul să colaborăm pentru binele ieșenilor!

 

La 31 de ani după Revoluția din decembrie 1989, România și Iașul au nevoie de o clasă politică responsabilă care să-și respecte angajamentele electorale, programele politice și alegătorii. Dorința mea este ca viitoarele dezbateri din administrația centrală și locală să devină un exemplu de preocupare pentru marile probleme ale comunității.

Cu cele mai bune intenţii,

MIHAI CHIRICA

Primarul Municipiului Iași