Chişinău, 22 dec. /MOLDPRES/. De la 1 ianuarie 2021, cadrele medicale din țară vor primi din nou salarii majorate cu 30%. Guvernul Ion Chicu a aprobat astăzi cadrul normativ secundar pentru a putea fi implementată această majorare, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Executivului.
Pentru acordarea salariilor mai mari, în buget sunt prevăzute cca 1,12 mlrd de lei. Această decizie vizează peste 40.000 de lucrători din domeniul sănătății.
De asemenea, proiectul prevede majorarea cu 3% a salariilor de funcție pentru personalul administrativ-gospodăresc, analogic celui din sectorul bugetar. Suplimentar, se propune acordarea suplimentului pentru munca de noapte pentru personalul medical care activează în subdiviziunile pentru prematuri. În acest scop au fost prevăzute cca 76,6 mii de lei anual.
Cheltuielile necesare pentru anul 2021 reprezintă circa 1 119 326,2 mii lei, dintre care 1 102 255,1 mii lei pentru majorarea salariilor cu 30% și 17 071,1 mii lei – majorarea salariilor de funcție cu 3% pentru personalul administrativ-gospodăresc.
Astfel, timp de nouă luni, Guvernul condus de Ion Chicu a majorat salariile cadrelor medicale cu 70 la sută.
„În plină criză pandemică și în pofida unui buget auster și a condițiilor climaterice severe, am reușit să alocăm o sumă importantă de bani pentru majorarea salariilor personalului medical datorită unei redistribuiri judicioase a veniturilor și valorificarea resurselor bugetare, ca urmare a unei politici fiscale chibzuite și echilibrate”, a menționat premierul Ion Chicu.
Prima majorare a avut loc la 1 aprilie 2020, când aproximativ 49 400 de lucrători din domeniul sănătății au primit salarii mai mari cu 10%. De salarii majorate au beneficiat medicii, personalul medical mediu, personalul medical inferior, personalul administrativ-gospodăresc, dar și directorii instituțiilor medicale. În acest scop au fost alocate 299 milioane de lei.
La 10 aprilie 2020, Comisia pentru Situații Excepționale a stabilit alocarea unui spor lunar, de până la un salariu de bază, pentru compensarea muncii prestate în condiții de risc sporit pentru sănătate. Prevederile au vizat personalul medical implicat în supravegherea, controlul și tratamentul infecției COVID-19, pe perioada stării de urgență, precum și angajații MAI, Ministerului Apărării și alții, antrenați în acțiuni de prevenire și control a infecției COVID-19.
De la 1 septembrie 2020, Guvernul Chicu a majorat din nou salariile lucrătorilor medicali. De această dată salariile au crescut cu 30%. De salarii majorate au beneficiat 42 918 angajați din sistemul medical – medici, asistente medicale, infirmiere, dar și șoferii ambulanțelor din Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească și conducătorii autosanitarelor din serviciul AVISAN.
Potrivit aceleiași hotărâri, salariile medicilor și șefilor de departamente au crescut cu 50-90%, luând în considerație performanța profesională a fiecăruia. În cazul în care sunt antrenați în tratarea pacienților cu COVID-19, salariile sunt majorate cu 100%. Pentru majorarea salariilor cadrelor medicale, din 1 septembrie, au fost alocate aproape 363 de milioane de lei.
„O acțiune absolut necesară dacă ne dorim cu toții să avem un sistem de sănătate robust și să oprim exodul de medici din țară. Este a treia majorare în ultimele 8 luni, absolut binemeritată. Consider că trebuie să continuăm aceste majorări. În context, vreau să aduc mulțumiri medicilor pentru tot ce au făcut în acest an dificil”, a menționat premierul Chicu.
În total, în perioada anului 2020 și pe anul 2021, pentru majorarea salariilor personalului medical din Republica Moldova, Guvernul a alocat peste 1,8 miliarde de lei.