Pe lângă cele 23 de centre de vaccinare destinate personalului medical, la nivelul judeţului Iaşi vor mai exista 31 de centre de vaccinare pwentru populaţie, la care se vor adăugă trei caravane mobile (pentru persoanele aflate în centre rezidențiale și medico-sociale, nedeplasabile sau aflate în zone izolate). De asemenea, vor fi considerate centre de vaccinare și centrele sociale pentru îngrijirea diferitelor categorii de persoane (persoane în vârstă sau cu dizabilități). Cele 31 de centre de vaccinare pentru populaţie din județul Iași sunt situate după cum urmează: 16 centre de vaccinare în municipiul Iași, patru centre de vaccinare în municipiul Pașcani şi câte un centru teritorial de vaccinare în localitățile Miroslava, Holboca, Tg. Frumos, Tomești, Hârlău, Ciurea, Belcești, Deleni, Podu Iloaiei, Răducăneni și Popricani. De remarcat că Iaşul va fi unul dintre cele şapte centre regionale de stocare și de distribuire a vaccinului împotriva COVID-19, prin Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Iacob Czihac”. Reamintim că, potrivit deciziei luate de autorităţile centrale, campania de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 va debuta duminică, 27 decembrie, urmând să se desfăşoare în trei etape, prin intermediul unui număr de aproximativ 900 de centre de vaccinare organizate în întreaga ţară. În etapa I va fi vaccinat personalul din sistemul medical public și privat și personalul care deservește activități critice (de la apărare, ordine publică, transporturi, până la educație, alimentație sau energie). Săptămâna viitoare la Iași vaccinarea va începe cu personalul medical de la Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva”, în etapa a II-a va avea loc vaccinarea populației aflate la risc în fața COVID-19 – vârstnici și persoane cu boli cronice, iar etapa a III-a este destinată vaccinării populației generale. Pentru buna desfăşurare a acţiunii, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Iași a hotărât repartizarea în județ a unui număr de 45.502 de afișe campanie de vaccinare destinate acțiunilor de prevenire în combaterea infecțiilor COVID-19 – acțiunea fiind parte a unei campanii de informare a populației. Guvernul României pune, de asemenea, la dispoziția cetățenilor și platforma națională de informare despre vaccinarea împotriva COVID-19: https://vaccinare-covid.gov.ro/. (E.M.)