EVREU DE SERVICIU XV

Mesaj sângeros

 

 

A sosit un sol

cu capul gata tăiat

purtat pe o tipsie de mărgăritar

Dorea să facă impresie bună

dacă veștile erau numai bune

de luat capul solului

și aruncarea acestuia la câini

 

Câini nu aveau

chiar dacă solul precaut

și-a tăiat singur capul

aruncându-și tipsia la câinele

pe care tot el l-a adus

cu o maximă precauție

 

cercetătorii de mai apoi

au încercat să afle

care ar fi trebuit să fie mesajul

dar nu au făcut altceva decât

să-și taie fiecare capul…

 

într-un târziu s-a aflat:

Era vorba de

soarta poporului evreu

pe întreaga sa întindere

și cuprindere

de ieri și până dincolo…

 

Acest dincolo

nu a reușit să fie localizat,

ajungând așteptarea din urmă

în fiecare dimineață,

cu zorii în cap

desțelenind tăcerile de după țipăt.

A urmat mai apoi Nașterea.

 

ADI CRISTI