Adi303
30.12.2020
PARATRĂSNET

PUHOIUL REFORMEI CÎȚU

Ceea ce părea că se va întâmpla, iată că s-a și întâmplat. Ne referim la începerea Festivalului Marilor Gafe aflat în organizarea Guvernului Cîțu. Nu a trebuit să plece din casele noastre Moș Crăciun pentru ca să se întâmple ceea ce era de întâmplat. Prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul, încearcă poporul să se ia în seamă și să dea Cezarului ce este al Cezarului și lui Cîțu ce poate el să ducă, în sensul că nu poate nimic să ducă. Prima sa dezertare a fost una în cunoștință de cază, având la dispoziție doar câteva săptămâni să țină piept unei campanii electorale și așa dezastruoase pentru liberali. Atunci oamenii lui au înghițit gălușca, făcându-se că nu observă vidul de putere creat de astfel de derapaje, mizându-se doar pe ”lasă că trece și asta”. De această dată, Florin Cîțu nu a mai fugit. S-a proțăpit în fotoliul primului ministru, de la înălțimea căruia a început să decidă, să semneze ordonanţe de urgență peste ordonanțe de urgență, la foc automat, fără ca să mai respecte legile și cutumele unor astfel de decizii legislative. Florin Cîțu reușește să întoarcă țara pe dos în a treia zi de Crăciun, bulversând întregul eșichier politic, de la liberali la pesediști, de la useriști la udemeriști. Țara se ridică cum doar o explozie majoră este în stare să o arunce în aer. Nu mai sunt așteptate reacțiile pro-Cîțu din partea unora sau a altora, atâta timp cât acestea nu mai apar, nu mai sunt. Tot ceea ce s-a promis în ultima perioada guvernării Orban a ajuns o simplă amintire. Florin Cîțu nu are de gând să țină cont de onoarea fostului său șef, Ludovic Orban. Astfel, majorarea pensiilor cu 8%, ce ar trebui să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2021, a fost amânată în luna septembrie a anului 2021. Majorarea alocaților cu 40%, de la 1 ianuarie 2021, a ajuns să fie doar de 20%.
În continuarea acestor măcelăriri de venituri se pregătesc tăieri la sânge a unor venituri promise și susținute de afirmațiile lui Florin Cîțu pe când juca rolul ministrului de Finanțe.
Astfel, mai multe venituri ar urma să rămână la nivelul anului 2020, începând din 1 ianuarie 2021, după cum arată o ordonanţă de urgenţă, care ar urma să fie dată miercuri de guvern şi ar anunţa „îngheţarea” cuantumului pentru indemnizaţia de hrană, pensiile de serviciu, voucherele de vacanţă. În aceeași notă de austeritate salariile profesorilor care urmau să fie majorate ar urma să crească tocmai din decembrie 2021 (SIC!)
Totodată, potrivit surselor citate, este luată în vizor şi majorarea salariului minim pe economie. Aşadar, foarte multe venituri ar urma să rămână în anul 2021 la nivelul anului 2020, după ce Executivul ar vrea să le „îngheţe”, precizând că anul viitor va fi unul foarte dificil din punct de vedere economic. Florin Cîțu a anunțat că salariile bugetarilor vor fi înghețate la nivelul veniturilor din decembrie 2020.
Reacția opoziției, prin glasul senatorului Gabriela Firea, se constituie într-un atac virulent la adresa guvernului Cîțu. Prim vicepreşedintele PSD recunoaște efectele acestor măsuri ca fiind ”Un pumn în plex de la guvern și pentru angajatul la stat, și pentru cel de la privat!
„Doi dintr-o lovitură! Un pumn în plex de la guvern și pentru angajatul la stat, și pentru cel de la privat! Înghețarea salariilor, a pensiilor, a venitului minim de incluziune, precum și a altor beneficii muncite pentru a fi obținute, scumpirea energiei, toate vor determina o sărăcire a populației, scăderea puterii de cumpărare cu efecte directe în profitul, și-așa afectat de pandemie, al societăților private.
Ca peste tot în lume, ce măsuri pot lua privații, pentru a încerca să supraviețuiască în jungla #DeDreapta de la noi? Restrângeri de activități, renunțare la o parte din personal, la proiecte, contracție peste tot.
În loc de stimularea economiei prin finanțarea investițiilor publice, prin încurajarea consumului, prin creșterea veniturilor la bugetul național – au pârghiile puterii -, #Guvernul Perdanților recunoaște austeritatea și traiul greu pentru toți românii.
„Când ai pușculița plină de la clienții de partid, normal că nu crezi în lacrimile medicilor și ale profesorilor sau în suferința salariaților de la stat și privat, ori în disperarea pensionarilor”!
Anul trepidează, dă să se termine, este pe punctul de a intra în forță peste cetățeanul care s-a păcălit din nou cu oamenii aleși.
Se pare că, adevăratul rol al lui Florin Cîțu, în fruntea acestui guvern este al premierului de sacrificiu, căci altfel nu se poate, altfel nimeni nu mai vine în întâmpinarea pasului înainte.
Numai astăzi nu e mâine, numai mâine nu-i poimâine, când vom constata, cei mai mulți cu surprindere: Uite, a trecut 2020, fie-ți milă de toți cei care au rămas în pământurile din cimitir, ai grijă de cei care sunt purtați astăzi înainte, de puhoiul ”reformei” Cîțu!
ADI CRISTI