Măsurile de relaxare, dar și restricțiile în vigoare în municipiul Iași în următoarele 14 zile

Având în vedere că în municipiul Iași, rata incidenței cumulate a cazurilor de SARS CoV-2 în ultimile 14 zile este de 1,97/1000 de locuitori, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a hotărât ca pentru următoarele 14 zile, începând cu ora 00:00 a zilei de 31.12.2020 până la ora 24:00 a zilei de 13.01.2021, următoarele măsuri:

 

  1. Este permisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor și a operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 6,00-23,00.

 

  1. Este permisă activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare și a operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 6,00-23,00.

 

  1. Este permisă organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului.

 

  1. Activitatea cu publicul a operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 5,00 – 21,00.

 

  1. Sunt interzise activitățile de organizare și desfășurare în aer liber a spectacolelor de tipul drive-in, spectacolele, concertele, festivalurile publice și private sau alte activități şi evenimente culturale.

 

  1. Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, terase, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente etc) și desfăşurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private pe întreaga perioadă a stării de alertă pe teritoriul României.
  2. Operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, au obligația să îşi organizeze şi să desfăşoare activitatea în intervalul orar 5,00 – 21,00, pe întreaga perioadă a stării de alertă pe teritoriul României – cu excepția operatorilor economici cu activitate de livrare la domiciliu, a farmaciilor, a benzinăriilor, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane în condiții specificate de legislație.

 

  1. Este suspendată pe întreaga perioadă a stării de alertă pe teritoriul României defășurarea activității târgurilor, bâlciurilor și a talciocurilor, definite potrivit art. 7  (1)din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerțului cu produse și servicii de piață în unele zone publice, cu modificările și completările ulterioare.

 

  1. Este interzisă circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.

 

  1. Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi, discoteci, pe întreaga perioadă a stării de alertă pe teritoriul României.

 

Regimul contravențional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor dispuse este cel stabilit la art. 64-70 din Legea nr. 55/2020.

 

!! Având în vedere apariția în spațiul public a unor informații privind intenția unor operatori economici de organizare a unor evenimente, mese festive etc., în zilele următoare, prefectul județului Iași a emis un ordin de constituire a unor echipe mixte de verificare, formate din polițiști și jandarmi, cu aplicabilitate în perioada 31 decembrie 2020 – 03 ianuarie 2021.

În cazul constatării unor încălcări legale, vor fi aplicate sancțiuni atât organizatorilor, persoane juridice, cât și persoanelor fizice care participă la astfel de evenimente.

Organele de control vor fi la datorie în toată această perioadă, pentru a se asigura că sunt respectate normele de protecție sanitară și restricțiile în vigoare, precum și pentru asigurarea măsurilor de ordine publică.

Președintele

Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași

 Prefect, MARIAN GRIGORAȘ