Alte 78 de decese au fost înregistrate în ultimele 24 de ore din cauza noului coronavirus, a anunţat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.
Potrivit GCS, este vorba de 48 de bărbaţi şi 30 de femei, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Sibiu, Timiş, Vâlcea, Vaslui, şi Municipiul Bucureşti.
Dintre acestea, şapte decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50 – 59 de ani, 18 decese la categoria de vârstă 60 – 69 ani, 30 de decese la categoria de vârstă 70 – 79 ani şi 23 decese la categoria de peste 80 de ani.
GCS arată că 76 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru doi pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
Până în prezent, 15.919 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România de la începutul pandemiei. AGERPRES