Breaking News

Evenimentele liturgice de la Catedrala Patriarhală prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului se vor desfăşura cu respectarea regulilor sanitare

Evenimentele liturgice de la Catedrala Patriarhală prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului se vor desfăşura cu respectarea regulilor sanitare, credincioşii urmând să primească Aghiasma Mare sfinţită şi îmbuteliată marţi, iar cu Aghiasma Mare de miercuri să fie doar binecuvântaţi în aceeaşi zi prin stropire, precizează Patriarhia Română.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, evenimentele din acest an vor avea loc conform următorului program:

* Marţi, Ajunul Bobotezei

– Între orele 12,00 – 13,00 va fi săvârşită Slujba Sfinţirii Mari a apei (Aghiasma Mare) în Catedrala Patriarhală pentru nevoile Catedralei. În acelaşi timp, în Altarul de vară, va fi sfinţită şi o mare cantitate de apă, pentru a fi îmbuteliată până seara, în sticle de un litru.

– Sticlele cu Aghiasmă Mare, îmbuteliate marţi, vor fi oferite credincioşilor prezenţi la Catedrala patriarhală miercuri, începând cu ora 7.00, lângă Altarul de vară. Aceştia vor avansa pe un culoar bine marcat, păstrând în mers distanţa de 1,5 m şi purtând mască de protecţie.

* Miercuri, Boboteaza

– Între orele 07,00 – 14,00 accesul credincioşilor spre Catedrala Patriarhală se va realiza doar dinspre Piaţa Unirii, accesul dinspre Strada 11 iunie fiind restricţionat (pe acest traseu va fi permisă doar coborârea dinspre Catedrală);

– Între orele 09,30 – 12,00 va fi săvârşită Sfânta Liturghie în interiorul Catedralei Patriarhale, respectându-se toate normele sanitare în vigoare;

– Între orele 12,00 – 13,00 va fi săvârşită din nou Slujba Sfinţirii Mari a apei (Aghiasma Mare) de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-un vas unic de argint, în Pridvorul Reşedinţei Patriarhale, după care credincioşii prezenţi la slujbă vor fi binecuvântaţi prin stropire cu această Aghiasmă Mare din ziua miercuri.

Patriarhia Română subliniază că nu vor mai exista vase mari cu apă ca în anii precedenţi, ci credincioşii vor primi Aghiasma Mare deja îmbuteliată, pentru a se evita aglomerarea credincioşilor la distribuirea acesteia. AGERPRES