Chişinău, 5 ian. /MOLDPRES/.Două persoane din Chișinău și Leova, cu vârstele cuprinse între 70 și 76 de ani, au ajuns la spital săptămâna trecută, după ce au fost depistați de medicii de pe ambulanță cu hipotermie, comunică MOLDPRES.
Potrivit datelor Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, în perioada 1-5 ianuarie, Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat 6354 de solicitări. La instituțiile medicale spitalicești din țară au fost transportați 2094 pacienți, dintre care 269 copii.
Medicii de pe ambulanță din întreaga țară au acordat primul ajutor la 1264 persoane cu urgențe cardiovasculare, inclusiv 20 pacienți cu sindrom coronarian acut. Urgențele neurologice au constituit 852 de cazuri, dintre care 79 de accidente vasculare cerebrale. Urgențele respiratorii au constituit 1183 solicitări, dintre care 450 pe motiv de infecții respiratorii virale.
Din primele zile ale anului curent, echipele de medici au deservit 28 persoane cu urgențe toxice. Echipele AMU au acordat asistență medicală la 10 pacienți, care prezentau simptome ale intoxicației cu alcool, inclusiv în cazul a trei minori.