Breaking News

OMS: Cele două doze necesare pentru protecţia prin vaccinare ar trebui administrate la 21 – 28 de zile distanţă

Consilieri ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) consideră justificabilă – în cazuri excepţionale – amânarea cu aproximativ două săptămâni a administrării celei de-a doua doze de vaccin produs de BioNTech şi Pfizer împotriva noului coronavirus, relatează DPA.

În mod ideal, cele două doze necesare pentru protecţia prin vaccinare ar trebui administrate la 21 – 28 de zile distanţă, a declarat marţi la Geneva Alejandro Cravioto, preşedintele Grupului Strategic de Experţi Consultanţi în Imunizare (SAGE), care oferă consultanţă OMS în domeniul vaccinării.

„Am deliberat şi am stabilit următoarea recomandare: două doze din acest vaccin (Pfizer) la interval de 21-28 zile”, a spus în informarea de presă Alejandro Cravioto, citat de Reuters.

Dacă aceasta reprezintă o opţiune pentru state depinde şi de momentul în care acestea primesc noile doze de vaccin şi de cantităţi.

Grupul a declarat că ţările ar trebui să aibă libertate de manevră pentru spaţierea peste şase săptămâni a celor două doze, astfel încât mai multe persoane cu risc ridicat de boala să poată beneficia de acestea.

„SAGE a formulat o prevedere pentru ţările aflate în circumstanţele excepţionale ale constrângerilor privind aprovizionarea cu vaccin (Pfizer) de a întârzia administrarea celei de-a doua doze cu câteva săptămâni în vederea maximizării numărului de persoane care beneficiază de o primă doză”, a declarat Cravioto, citat de Reuters.

„Cred că trebuie să fim puţin mai deschişi la aceste tipuri de decizii pe care statele trebuie să le ia în conformitate cu propriile situaţii epidemiologice”, a adăugat el.

Alte organisme ştiinţifice au făcut deja declaraţii similare.

Consiliul consultativ emite doar recomandări. Autorităţile sunt libere să aplice propriile linii directoare.

Autorităţile britanice au recomandat un interval şi mai mare, de până la 12 săptămâni între cele două doze, având în vedere numărul mare de infecţii şi dificultăţile întâmpinate în livrarea vaccinului, a amintit directorul executiv al SAGE, Joachim Hombach.

„Recunoaştem în totalitate că ţările se pot confrunta cu necesitatea de a fi chiar mai flexibile în ceea ce priveşte administrarea celui de-a doua doze. Însă, este important de notat că există foarte puţine… date empirice din studiile care stau la baza acestui tip de recomandare”, a adăugat Hombach, citat de Reuters.

Până în prezent există prea puţine informaţii pentru a oferi recomandări clare pentru vaccinarea femeilor însărcinate şi a celor care alăptează, a declarat de asemenea consiliul consultativ, potrivit DPA. Riscurile individuale trebuie luate în calcul. Dacă femeile aparţin unei categorii deosebit de vulnerabile – de exemplu, îngrijitori din sistemul sanitar – vaccinarea poate fi recomandabilă.

Peste 85 de milioane de oameni au fost infectaţi cu noul coronavirus la nivel mondial şi în jur de 1,85 milioane au decedat, potrivit unui bilanţ al Reuters.AGERPRES